Luni,
01.03.2021
Ploi Scurte
Acum
3°C

Dragnea: Mi-a ajuns! Sunt şi eu om. Vorbiţi cu haştag și cu Iohannis să dea decret să mă împuşte

Dragnea: Mi-a ajuns! Sunt şi eu om. Vorbiţi cu haştag și cu Iohannis să dea decret să mă împuşte

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a avut o ieşire nervoasă, miercuri, în momentul în care a fost întrebat dacă o lege adoptată recent, privind executarea pedepsei la domiciliu, îl ajută. Dragnea s-a întrebat dacă este singurul om din ţară şi dacă legile sunt doar pentru el.

"Despre ce lege e vorba? Şi cu ce dracu mă ajută pe mine? Că m-am săturat de toate aceste minciuni. Am înţeles că mă acuză. În afară de mine mai sunt oameni în ţara asta? Şi pe ei îi întrebaţi. Ah, cei care sunt în funcţii publice pot fi distruşi? Totuşi sunt om şi îmi ajunge să răspund la aceste prostii. Vorbiţi cu haştag şi cu Iohannis să dea un decret să mă împuşte poimâine. Aţi ajuns oameni tineri să susţineţi securiştii, abuzurile. Cu ce dracu să mă avantajeze, că mi-au distrus viaţa ani de zile, că am fost fără probă la referendum acuzat şi în al doilea dosar", a spus Liviu Dragnea, citat de Mediafax.

Preşedintele PSD a fost întrebat dacă legea adoptată recent în Parlament, care prevede pedepsele la domiciliu, îl va ajuta.

Senatul a adoptat, luni, modificările aduse proiectului de lege pentru executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, ca urmare a reexaminării legii în urma deciziei CCR cu privire la unele articole neconstituţionale.

O modificare prevede că „în cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de până la 18 luni executarea pedepsei se realizează prin detenţie la domiciliu, cu excepţia persoanelor condamnate pentru fapte cu violenţă”, potrivit articolului 38 din proiextul legislativ.

În forma în vigoare, articolul 38 arăta astfel: „Regimul deschis se aplică iniţial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă pedeapsa închisorii de cel mult un an, respectiv pentru fapte comise fără violenţăla pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte trei ani”.

De asemenea, articolul 97 (2) a fost modificat astfel: „Liberarea condiţionată se poate acorda şi pentru persoanele condamante care execută pedeapsa în regim semideschis, deschis sau se află în executarea pedepsei prin detenţie la domiciliu”.

Senatul e prima cameră sesizată în acest sens, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

Vizualizari: 2624

Comentarii

7 comentarii

Republica Teleormăneană România

Acum 2 ani

Domnu daddy noi nu împușcăm oamenii care nu ne convin! Așa procedează colaboratorii pesedeului de mai la est, aceia de la Kremlin! În plus nici n-ar fi corect, noi să ne chinuim să reparăm dezastrul lăsat de hoardele roșii pesediste, copii noștri muncesc să plătească împrumuturile pentru pensiile voastre speciale, nepoți noștri muncesc să plătească pomenile voastre electorale și matale să fi plecat în „excursie”?! Nah, locul tău e aici, cu noi, în iad!
Raspunde

2cents

Acum 2 ani

O mica corectie: pensiile speciale le primesc politicieni de toate culorile politice + magistrati si altii. Ar fi fain ca tot raul din tara asta sa fie reprezentat de un singur partid sau de un singur om. Tara asta era in genunchi inainte de '89 si a ramas asa si dupa, cu concursul tuturor politicienilor nostri dragi. Si privind catre cei ceva mai noi de pe scena nu ma apuca entuziasmul. Nici Barna si nici Ciolos nu sunt acolo pentru a ridica tara. Din pacate TOTI politicienii nostri sunt papusile unora sau altora din afara. Daca intamplator a mai fost cate unul cu coloana printre ei a fost repede mazilit.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Narcisa Mircescu

Acum 2 ani

Domnul Dragnea si PSD vor infrange statul paralel, procurorii corupti si vor face din nou tara noastra romaneasca cea mai dezvoltata si bogata, luptandu-se cu strainii care ne vor raul si uneltesc impotriva poporului roman ales! Sa ne traiti, domnule Dragnea, romanii va multumesc in genunchi pentru ce faceti pentru tara noastra! Sibiul va apartine!
Raspunde

mihai

Acum 2 ani

troll mic, cine te plateste pe matale?
Raspunde

ek

Acum 2 ani

Stie el ce stie! Mai sus de Teleorman a fost unul ca el care a terminat impuscat! "Daca faci bine nu te astepta la rau!"
Raspunde

Albastru

Acum 2 ani

Dragi Ziariști întrebați-l in fiecare zi cat de nevinovat este, ca pe zi ce trece pare tot mai nevinovat. Cel mai nevinovat dintre pământeni. Sa l declaram sfânt.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

gigi contra

Acum 2 ani

Nu se mai termina manipularea! in lume situatia e f. grava, iar noi ne impiedicam de faptul ca nea Livache o sa faca baie acas, nu la puscarie... Mai bine ati lua seama la situatia internationala...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus