Consolele au fost repartizate în cadrul secțiilor unde este nevoie de astfel de echipamente, după cum urmează:
- 24 de rampe speciale cu o valoare de 60.000 lei în cadrul Secției Anestezie Terapie Intensivă, unde au fost înlocuite toate rampele anterioare care aveau o vechime între 13 și 15 ani. Această dotare completează modernizarea din octombrie 2017, când secția a fost dotată cu 19 paturi electrice performante, cu o valoare de 159.663,86 lei + TVA, fonduri asigurate de către Consiliul Județean Sibiu;

„În momentul de față, atât rampele de oxigen cât și toate paturile din cadrul celor două rotonde ale secției, corespund cerințelor actuale de îngrijire a pacientului critic, facilitând activitatea personalului medical și îngrijirea pacienților. Avem condiții moderne și mulțumim directorului administrativ dl. Robert Fotache pentru implicarea în modernizarea echipamentelor secției”, a declarat Dr. Mihai Sava, medicul șef al Secției Clinice ATI.
- 12 rampe de oxigen pentru Compartimentul Terapie Intensivă Cardiologie;
- 11rampe de oxigen pentru Secția Clinică Ortopedie;
- 10 rampe de oxigen pentru Secția Chirurgie I;
- 7 rampe de oxigen în cadrul Secției Clinice Urologie unde nu au existat înainte astfel de echipamente.

„Aceste rampe de oxigen erau deosebit de necesare pentru a crește calitatea serviciilor medicale și a condițiilor de tratament dar și de igienă din cadrul secțiilor menționate și ne bucurăm că am reușit să le asigurăm atât pacienților cât și medicilor condiții mai bune”, a precizat directorul administrativ al spitalului, Robert Fotache.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliul Judetean Sibiu , Secţiei Clinice Chirurgie , Secţiei Anestezie Terapie Inte , Robert Fotache , Secției Clinice Urologie , Mihai Sava , Secţia Chirurgie , Secţia Clinică Ortopedie
Vizualizari: 1158
Ultimele comentarii
Acum 14 minute
Stat de drept
Acum 21 minute
Ciobanul
Acum 26 minute
@Asdfasdf
Acum 28 minute
Luca
Acum 28 minute
Conceptul de calitate a vietii in Sibiu - ce e ala ??