Să deții un local care arată în halul acesta și să-i spui cu tupeu ”Grand Plaza”, asta înseamnă să fii șmecher! E ca și cum ai avea o Dacia Logan la mâna a doua, de culoare albastră, și i-ai pune siglă de Mercedes pe capotă, milieu pe bord, prosop cu o femeie dezbrăcată pe scaunul șoferului și un câine care dă din cap pe lunetă.
Aflat pe strada 9 mai, Grand Plaza e mai vechi decât unele clădiri din centrul istoric al Sibiului și are un renume în oraș: Mâncare ieftină și bună! Multă lume îl include în categoria ”Legende ale Sibiului gastronomic”, alături de Kontiki, Prima și alte himere de duzină.
Grand Plaza e un restaurant de tip vagon cu mesele împărțite în separeuri luminate cu becuri chioare. Când am fost eu, în jurul prânzului, era plin. De la muncitori veniți direct de pe șantier, în salopete murdare, până la șmecherași în pantaloni de trening și mașini germane parcate afară. Localul atrage o gamă extrem de largă de clienți, din toate categoriile sociale, și toată lumea vine pentru mâncarea bună. Regretatul Ilie Mitea aici își ținea întâlnirile, chiar și pe vremea când era prefect. Eu abia am găsit o masă liberă, undeva în spate de tot, și vreme de vreo oră am mirosit numai parfum ieftin, de la un puf-puf din acela ieftin pus lângă toaletă.
Meniul este foarte diversificat și bazat pe mâncare românească. Jumătate dintre cei prezenți aveau pe mese ciolan cu fasole sau cu varză și ciorbe de burtă. Se pare că e renumit pentru asta. Mai găsești ciorbe, de toate felurile, dar și grătare, tocane, mămăligi... Meniul zilei costă 19 lei și e împărțit pe zile ale săptămânii. Pentru diversitate, noi am comandat un meniul al zilei, respectiv ciorbă de fasole cu afumătură, friptură de pui cu cartofi prăjiți și salată de varză, dar și ”a la carte”, adică tot ceva de genul că numai asta au.
Important de menționat și chelnerul care ne-a adus mâncarea, un personaj în sine. Cocoșat, transpirat, cu burtă și îmbrăcat într-o cămașă roșie cu mâneci scurte, avea o privire de genul: Zi ce vrei că n-am toată ziua! Nu e exagerare, chiar așa vorbea omul. ”Vino, mă, aci, nu sta acolo! Nu vezi că-i rezervată aia?!” sau ”Beuturi, ceva, vrei?”. Pe de altă parte, când a venit la noi la masă să ne aducă ciorbele, a venit cu două boluri mari și a pus până n-a mai fost loc în farfurie. Degeaba i-am spus că atât e suficient, a mai luat un polonic plin și l-a pus în mijloc, să fie cu vârf. Și indiferent de atitudinea chelnerului sau aspectul general, mâncarea la Grand Plaza e bună. De fapt, e ca la mătușa. Cu toții avem o mătușă pe undeva, la care abia te mai ridici după ce te așezi la masă.
Deși suna tentant, ”papanașii cu Finetti” a trebuit să-i refuz pentru că n-am mai avut loc de desert.
La final, aș puncta atenția la detalii. Grand Plaza e atât de românesc încât s-au gândit la clienții care încalcă legea și se ascund în baie să fumeze după o masă copioasă, oferindu-le o scrumieră lângă pisoar. Nu poți inventa așa ceva!
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: restaurant sibiu , Dacia Logan , cronica de restaurant , App Image , Grand Plaza , mancare sibiu , comanda pizza sibiu , Pentru Sibiu , grand plaza sibiu , Regretatul Ilie Mitea
Vizualizari: 9921
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Willy
Acum 7 ore
John Doe
Acum 7 ore
Newman
Acum 7 ore
Newman
Acum 7 ore
Q