Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu și ministru al Turismului, a făcut parte din delegația oficială a Guvernului României la întrevederea cu președinții Parlamentului European (CP)

Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu și ministru al Turismului, a făcut parte din delegația oficială a Guvernului României la întrevederea cu președinții Parlamentului European (CP)

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a participat, astăzi, la Întrevederea Conferinței Președinților Parlamentului European cu Guvernul României, în contextul preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România, de la 1 ianuarie 2019. Unul dintre obiectivele punctate în cadrul întâlnirii de astăzi a vizat cele două evenimente ce vor fi organizate de Ministerul Turismului în cadrul Summitului de la Sibiu, din 9 mai 2019.

„Preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene reprezintă nu doar o oportunitate de promovare a României ca destinație turistică, ci și o șansă de a ne dovedi maturitatea și seriozitatea în gestionarea unor dosare europene importante. Pentru Ministerul Turismului, promovarea ca destinație turistică a României este un obiectiv important, în care am implicat toate resursele disponibile. De altfel, Ministerul Turismului are un memorandum adoptat de Guvernul României în ceea ce privește Planul de Promovare a României în cadrul Președinției Consiliului UE, iar printre obiectivele acestui plan se regăsesc și două evenimente ce se vor desfășura la Sibiu, în contextul Summit-ului UE de anul viitor. Mă bucur că avem ocazia să urcăm Sibiul pe podiumul orașelor ce vor fi promovate de Ministerul Turismului la nivelul întregului continent, cu ocazia Președinției Consiliului UE. Dialogul purtat în cadrul Reuniunii a fost încurajator și am reușit să transmitem mesajul nostru clar că intenționăm să dăm mai multă vizibilitate turismului pe agenda UE”, ministrul Turismului, Bogdan Trif

În perioada de pregătire pentru preluarea Președinției Consiliului UE, conform practicii existente la nivelul statelor membre, România a organizat, la Guvern, astăzi, 21 noiembrie 2018, vizita Conferinței Președinților din Parlamentul European.

Conferința președinților au participat Președintele Parlamentului, Antonio Tajani, și delegațiile președinților grupurilor politice, din partea Parlamentului European, și premierul României, Viorica Dăncilă, și miniștrii Guvernului României, din partea delegației române.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

Hai Steaua!

Acum 5 ani

Good job, Tov. Ministru! Si, apropos, va multumim pe aceasta cale pentru ca ne tineti la curent, de o maniera constanta, in legatura cu activitatea dumneavoastra politica!
Raspunde

lol

Acum 5 ani

A tinut efectiv de clanta usii?
Raspunde

Pierre Richard

Acum 5 ani

Si a avut grija sa nu ramana veorica fara laptic in biberon. Du-i niste multivitamine, poate face sinapse mai bine la palat
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus