Manifestările au debutat la Primăria Municipiului Mediaș, printr-o serie de lansări de carte, au continuat în Piața Corneliu Coposu cu un spectacol de muzică și dansuri populare românești, cu slujba religioasă și discursurile oficialităților invitate, pentru a se încheia pe str. M. Eminescu, unde a avut loc ceremonialul militar de defilare cu trupe și tehnică.
Centenarul Marii Uniri a fost sărbătorit românește prin manifestări culturale și ceremonialuri militare, religioase și civile, iar atmosfera a fost una de zile mari, încărcată de emoție.
Reprezentanți de seamă din cadrul Armatei și a instituțiilor publice au prezentat onoruri în fața miilor de participanți și a oficialităților invitate la eveniment: UM 01810 Mediaș, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, studenții Academiei Forțelor Terestre Sibiu, Inspectoratul Județean de Jandarmerie Sibiu, Poliția Locală Mediaș și Cavaleriști ai Regimentului 4 Roșiori. Pe parcursul defilării, elicoptere Puma și avioane MIG Lancer de la Baza Aeriană Câmpia Turzii au survolat cerul orașului.
Pentru că viitorul le aparține, peste 300 de copii de la gradinițele din Municipiul Mediaș au asistat la ceremonii. Evenimentul a fost filmat în totalitate de Hora TV.
„Evenimentele organizate cu ocazia Zilei Naționale au fost întâmpinate de medieșeni cu multă bucurie, aceștia fiind prezenți în număr foarte mare la manifestările culturale. Mesajul central al evenimentului a fost acela al prietenie, al unității și al încrederii. Mulțumesc tuturor medieșenilor prezenți pentru bucuria pe care au manifestat-o de 1 Decembrie” a declarat Roman Gheorghe, primarul Municipiului Mediaș.
Manifestările au debutat la Primăria Municipiului Mediaș, printr-o serie de lansări de carte, au continuat în Piața Corneliu Coposu cu un spectacol de muzică și dansuri populare românești, și apoi, pe strada Mihai Eminescu, unde s-au ținut slujbe religioase și a avut loc ceremonialul militar de defilare. Tot în cadrul manifestărilor legate de celebrarea Centenarului Marii Uniri, s-a semnat Acordul de Înfrățire între Municipiul Mediaș și orașul Cricova din Republica Moldova, moment care evocă importanța unității dintre români, a promovării valorilor și tradițiilor comune în spiritul sărbătorii naționale.
Mai multe detalii puteți afla de pe pagina oficială de Facebook: Mediaș – Anul Centenarului Marii Uniri.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Mihai Eminescu , Urgență Sibiu , Municipiul Mediaș , Republica Moldova , Baza Aeriană Câmpia Turzii , Jandarmerie Sibiu , Poliția Locală Mediaș , Inspectoratul Judeţean , Anul Centenarului Marii Uniri , Centenarului Marii Uniri , Piața Corneliu Coposu , Zilei Naţionale , Primăria Municipiului Mediaș , Bogdan Roman Gheorghe , Centenarul Marii Unirii
Vizualizari: 845
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Diana
Acum 6 ore
Il ie
Acum 6 ore
Emil
Acum 7 ore
Eori
Acum 7 ore
Nelutu O