Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Instanţa supremă suspendă executarea pedepsei şi în cazul Elenei Udrea. Ea va fi pusă în libertate

T.S.
15
udrea1-iq8u

Instanţa supremă a decis, joi, suspendarea executării pedepsei în cazul fostului ministru Elena Udrea în dosarul „Gala Bute” şi eliberarea acesteia până la soluţionarea efectivă a contestaţiei, anunţă avocatul Veronel Rădulescu, citat de Mediafax. Aceeaşi măsură a fost luată şi în cazul lui Tudor Breazu.

Publicitate
Publicitate

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, joi, suspendarea hotărârii Completului de 5 judecători de condamnare a Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute”.

Totodată, judecătorii au suspendat decizia de condamnare şi în cazul lui Tudor Breazu, condamnat la trei ani de închisoare cu executare în aceeaşi cauză, şi l-au pus în libertate.

Decizia trebuie comunicată şi autorităţilor din Costa Rica, acolo unde este arestată Elena Udrea, iar autorităţile trebuie să precizeze şi dacă menţin cererea de extrădare în cazul ei. Judecătorii din Costa Rica au decis să prelungească arestul preventiv atât Elena Udrea, cât şi pentru Alina Bica până când vor decide dacă le extrădează în România sau nu.

Apărătorii Elenei Udrea şi ai lui Tudor Breazu, condamnaţi în dosarul „Gala Bute”, au formulat contestaţii faţă de formarea completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Publicitate

„Elena Udrea se află în Costa Rica în vederea extrădării. Domnia sa se află într-o situaţie absolut deosebită. De mai bine de două luni este departe de copil, îşi hrăneşte fetiţa prin interpuşi, vin persoane să îi recolteze hrana pentru copil. Până când o instanţă compusă în mod legal nu se va pronunţa asupra situaţiei sale juridice, e ilegal şi inuman să execute o pedeapsă pronunţată de o instanţă necompusă potrivit legii. Vă rog să aveţi în vedere că ne apropiem de Sfintele Sărbători. Suntem obositi dupa un an de muncă, ne dorim să petrecem în apropierea familei. Gândiţi-vă ca dacă nu pronunţaţi o hotărâre dreaptă, va rămâne încarcerată departe de fiica ei. Vă rog să dispuneţi deliberarea cât mai rapidă, vă rog pentru ca aceste sărbători ne pun în imposibiliatea de a pune în practică suspendarea executării”, a declarat Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, în faţa instanţei.

Şi avocatul lui Tudor Breazu a cerut suspendarea executării pedepsei până la soluţionarea contestaţiei în anulare.

„Pentru domnul Obreja s-a dispus acceptatea cererii de suspendare, e acelaşi lucru şi aici. Fiind în aceeaşi situaţie, indiferent că e plăcută sau neplacută, nu e generată nici de dumneavoastră, nici de noi. Singura reparaţie e suspendarea executarii pedepsei. Suspendarea executării e o măsură corectă, logică, fără a antama fondul contestaţiei în anulare. Noi suntem toti într-o situaţie atipică. Ştiţi foarte bine ce a fost ieri. Repunerea pe rol a tuturor dosarelor la C5. Nu e generată de participanţii de la procesul penal. Cu titlu de considerente de ordin personal, nu văd niciun fel de temei să vă îndoiţi de buna sa credinţă de prezentare la proces, în ceea ce-l priveşte pe Tudor Breazu”, a declarat şi apărătorul lui Tudor Breazu, Octavian Topa.

Procurorul DNA prezent în sala de judecată, Marius Vartic, a anunţat că este de acord cu solicitările avocaţilor. Vartic a pus concluzii de admitere a suspendării executării până lasoluţionarea contestaţiei în anulare, precizând că nu credea că „va asista la un prohod al îngropării completului de 5”. Marius Cătălin Vartic a fost numit, în iulie 2016, şef, cu rang de secretar de stat, al Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF, pentru o perioadă de 5 ani, printr-o decizie a premierului de la acea vreme Dacian Cioloş. Ulterior, el a făcut cerere la CSM de încetare a detaşării la DLAF şi continuarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie – nivel central, solicitare aprobată de Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în timp ce Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită, ambii în dosarul „Gala Bute”.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

15 răspunsuri

  1. Avatar Suzineti Sandu
    Suzineti Sandu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    13
    18
  2. Avatar Jeg de Rromania
    Jeg de Rromania

    Cam asa arata colapsul unei tari de rahat. Toti hotii afara, nejudecarea pe viitor a clanurilor de la capitala, nejudecarea revolutiei, mineriadelor, etc etc. Romania se cufunda in intuneric si incet incet se indreapta spre disolutie.

    31
    7
  3. Avatar carcotasul de serviciu
    carcotasul de serviciu

    Ce ne pasa ca nu va face inchisoare! sa-i confiste averea! nu e temei legal nici pt. asta! Si atunci? Sa arate herr Johannis cum lupta impotriva coruptiei la nivel inalt!

    16
    10
    1. Avatar Dana
      Dana

      BA NE PASA… sa faca inchisoare pentru ca hotiile ei, au omorat oameni care nu au avut medicamente prin spitalele romanesti, au lasat copiii fara sansa de a ajunge la scoala si s-au pierdut vieti pe soselele lasate in paragina ! Toate astea pentru ca o cocota ca asta si alti penali, gen Dragnea si tot PSD sa se lafaie in bani furati…furati de la noi. Sa faca puscarie, sa-i ia si banii ! Cam aia e solutia.

      10
      5
  4. Avatar Moromete 2
    Moromete 2

    Ca presedinte, Iohnis s-a comportat exemplar.
    Din prisma functiei, dupa ceausesti, presedintele nu mai poate face mai nimic.
    Nu iohanis va da salariu si va creste inflatia loazelor.
    Nu iohanis scoate toti penalii din puscarie.
    Partidul secaturilor si detinutilor, pesede conduce tara si o duce la sapa de lemn.
    Trebuie sa fii sau prost sau platit de pesede sa afirmi altceva

    17
    13
  5. Avatar Vlad
    Vlad

    Bine zis Carcotel…pe mine m-ar incanta mai mult sa ramana fara banuti…inclusiv aia pusi pe numele prietenilor, rudelor…

    12
    1
    1. Avatar carcotasul de serviciu
      carcotasul de serviciu

      Daca ma numesti „carcotel” inseamna ca banalizezi ceea ce am spus. La ce mi-ar folosi ca o pupaza face puscarie 3 ani, apoi iese odihnita si isi reia viata?! Confisca-i averea pe care n-o poate justifica si las-o in plata domnului. Sa gaseasca alt presedinte de partid, alt fraier milionar si daca incalca din nou legea s-o inhatam… pana ;a urma Udrea e mama .. sa-si creasca pruncul in libertate ca orice femeie, fara pampersi cu cristale swarovski////

      8
      3
      1. Avatar capitala de varza
        capitala de varza

        @cotelusule
        nu esti desteptul roamistanului, asa ca mai domol …………………….

        5
        4
      2. Avatar Dana
        Dana

        Ce zici tu acolo, carcotas pesedist, seamana cu teoriile emise de agramatii psd pe la latrina 3. SA FACA SI PUSCARIE SI SA SI PLATEASCA ! aia e solutia… nu sa lasi un criminal, care prin furaciunile lui comite genocid inpotriva poporului roman sa scape, doar ca a dat niste bani la stat, din ce-a furat.

        10
        4
        1. Avatar carcotasul de serviciu
          carcotasul de serviciu

          Pesedit e neamul tau! Du-te la bucatarie, poate ai vase de spalat!

          3
          2
  6. Avatar Inspectorul Javert
    Inspectorul Javert

    Cineva spunea odată ,că 10000 de procurori nu pot face dreptate în România dacă românii nu doresc asta.Din păcate ce spunea el era adevărat.

    6
    4
    1. Avatar jean valjean
      jean valjean

      Ce adanc spus! Extraordinar! Pacat ca ai un pseudonim de trista faima!

      3
      0
  7. Avatar CO CA
    CO CA

    …no fetelor – aveti liber la distractie – banuiesc ca euroi si dolari aveti cu carutza !!!

    4
    3
    1. Avatar chivuta din teleorman
      chivuta din teleorman

      parca le-ai invidia… Suporta-i si tu pe Cocos si pe Basescu ca sa te umpli de bani, apoi da-ti cu parerea…

      3
      0
  8. Avatar Mister mic
    Mister mic

    Welcome to penalistan !
    Schimbam legile sa scape dady dragnea de 3.6 exe!!!
    Nu conteaza ca ies toti parnaiasii din bulau, dracnea sa fie liber sa stea cu orele la antene sa arunce cu rahat pe unde poate. Gadea si co in extax!
    Stau toti coprofagii cu gurile deschise la antene!!!
    A scapat daddy!!

    3
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate