Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Se poate la Brașov. Transportul public va fi introdus în toate localitățile din metropolă

Se poate la Brașov. Transportul public va fi introdus în toate localitățile din metropolă

De la 1 iulie, transportul public ar urma să fie introdus în aproape toate localităţile din metropola Braşovului. Locuitorii comunei Cristian pot circula încă de acum, în celelalte localităţi care fac parte din Asociaţia Metropolitană de Dezvoltare Durabilă a Transportului Public (AMDDTP) Braşov autobuzele RATBV vor ajunge după 1 iulie, anunță Bună Ziua Brașov. Mai exact, potrivit directorului executiv al asociaţiei, Aurelian Danu, au fost deja semnate documentele pentru introducerea liniilor de transport metropolitan în localităţile Ghimbav, Bod şi Sânpetru, iar în prezent sunt în curs de derulare procedurile şi pentru celelalte unităţi administrativ teritoriale. Autobuzele RATBV vor putea intra pe traseu după ce vor expira actualele licenţe de transport, valabile până la data de 30 iunie 2018.

Anunţul privind introducerea transportului metropolitan de la 1 iulie 2019 a fost făcut şi de Primăria Râşnov, reprezentanţii acesteia anunţând, luni, că „acest lucru se va întâmpla în toate cele 17 localităţi care fac parte din Asociaţia Metropolitană de Dezvoltare Durabilă a Transportului Public”. Oraşul Râşnov este înscris în această asociaţie de transport metropolitan încă din anul 2013.

În Sibiu, în lipsa unui acord privind constituirea unei zone metropolitane, mai mulți primari din jurul municipiului vor să constituie o asociație pentru a realiza un transport comun conectat între ele.

Primarii din Șelimbăr, Poplaca, Sadu, Șura Mare, Roșia și Șura Mică se vor întâlni din nou în această lună pentru a stabili detaliile noii asociații.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Isuzu

Acum 5 ani

Trebuie date exemple de zone metroplitane functionale: Cluj Napoca, Alba Iulia si Baia Mare, in care exista transport metropolitan bine pus la punct.
Raspunde

scepticul

Acum 5 ani

Bineinteles ca la Brasov se poate! Brasovul intotdeauna a fost peste Sibiu desi a fost oras muncitoresc, plin de moldoveni si s-a mai numit si orasul Stalin...La noi sunt prea multe interese si in joc si prea multa clientela politica...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus