Sâmbătă,
03.12.2022
Cer Senin
Acum
7°C

Tânărul de 19 ani cu gripă: A mers la urgențe cu insuficiență respiratorie și a intrat în comă

Tânărul de 19 ani cu gripă: A mers la urgențe cu insuficiență respiratorie și a intrat în comă

Tânărul de 19 ani internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu în comă și confirmat cu gripă a ajuns pe 25 ianuarie la urgențe. Acesta ar fi mers la spital pentru că respira foarte greu.

Medicii au primit recent confirmarea că sibianul de 19 ani are gripă. Potrivit reprezentanților spitalului, când a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe, tânărul se simțea foarte rău și respira greu.

„S-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Sibiu cu insuficiență respiratorie, diagnosticul inițial fiind de bronhopneumonie (n.r. un tip sever de pneumonie). În scurt timp, acesta a ajuns să fie intubat, iar la momentul actual este ventilat mecanic și se află în stare gravă, arată medicii. Tânărul este monitorizat și primește în continuare tratament pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă”, arată Decebal Todăriță, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
În ultimele două zile, la Unitatea de Primiri Urgențe au ajuns șase persoane diagnosticate cu viroză respiratorie. Pacienții au vârste cuprinse 27 și 73 ani, trei femei și trei bărbați. O femeie de 73 de ani a fost internată în cadrul secției Boli Infecțioase, iar patru dintre pacienți au plecat cu recomandări medicale. De asemenea, un bărbat de 71 de ani a primit bilet de trimitere la spitalul de boli pulmonare.

„În aceeași perioadă de timp au fost înregistrați șase pacienți diagnosticați cu pneumonie, mai exact o femeie și cinci bărbați cu vârste între 38 și 78 ani. Doi bărbați de 66 și 78 de ani au fost internați în cadrul secției Cardiologie I. Doi pacienți au plecat cu recomandări medicale iar alți doi au primit bilet de trimitere la spitalul de boli pulmonare”, a transmis Decebal Todăriță.

Potrivit reprezentanților spitalului, au fost recoltate probe și de la alți pacienți dar nu au fost primite încă alte confirmări. Acesta este cel de-al cincilea caz de gripă confirmat la Sibiu, de la începutul sezonului rece. Reamintim că unul din cazuri s-a soldat cu decesul pacientului, un bărbat de 62 de ani.

Acces limitat în spital în perioada epidemiei de gripă 

Comitetul Director al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a decis limitarea programului de vizită în toate secțiile spitalului la maximum o oră pe zi.

Aparținătorii vor fi instruiți:

– să facă o dezinfecție igienică a mâinilor cu soluție hidroalcolică la intrarea în secție și la părăsirea salonului;

– vizitatorii nu au voie să stea pe patul pacienților ci doar pe scaunele din salon.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus