Ambasada Republicii Moldova în România a anunțat unde vor fi amplasate secțiile de votare în cele 12 secții deschise pentru alegerile parlamentare din țara vecină.
Scrutinul va avea loc pe data de 24 februarie 2019, iar autoritățile de la Chișinău au decis să deschidă în premieră și o secție de votare în Sibiu. Aceasta va funcționa în incinta Școlii „Regina Maria”, aflată pe strada Zaharia Boiu, nr. 1.
În total, în România vor fi deschise 12 secții de votare pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova: două în București și câte una la Iași, Galaţi, Timişoara, Braşov, Cluj, Constanţa, Bacău, Suceava, Craiova și Sibiu. Decizia executivului moldovean a fost bazată pe numărul de cetățeni moldoveni care s-au înregistrat prealabil pe site-ul Comisiei Electorale Centrale. Astfel, în Sibiu s-au înregistrat prealabil pentru scrutinul din 24 februarie 61 de persoane. În total, în România s-au înregistrat 2.983 de persoane în 50 de localități.
Potrivit Nicoletei Ciobanu, președintele Asociației Basarabenilor din Sibiu, în municipiu s-ar afla aproximativ 200 de basarabeni: „Deschiderea secției de votare de la Sibiu a fost rezultatul a doi factori: participarea basarabenilor de aici la înregistrarea prealabilă și în urma unei cereri formulate de către Asociația Basarabenilor din Sibiu în adresa CEC și a Guvernului Republicii Moldova. Drept rezultat a celor menționate mai sus, autoritățile responsabile au decis deschiderea unei secții de votare suplimentare”.
Cetățenii moldoveni care vor vota la Sibiu o vor putea face doar în baza pașaportului pentru străinătate și/sau a livretului de marinar valabile. Autoritățile de la Chișinău au refuzat să accepte cererea de a permite votarea celor care au pașaportul expirat.
Precizăm că alegerile parlamentare din Republica Moldova vor avea loc în premieră conform sistemului mixt de vot: 51 de deputați vor fi aleși pe circumscripții uninominale, iar 50 – pe liste de partid.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Zaharia Boiu , Ambasada Republicii Moldova , Regina Maria , Republica Moldova , Asociația Basarabenilor , Asociației Basarabenilor , Comisiei Electorale Centrale , Potrivit Nicoletei Ciobanu , Guvernului Republicii Moldova
Vizualizari: 1371
Ultimele comentarii
Acum 21 minute
Un român
Acum 24 minute
Barosanu
Acum 32 minute
Barosanu
Acum 42 minute
Sibian
Acum 58 minute
Emil