Unul dintre fondatorii Partidului Pro România, fost membru ALDE, Daniel Constantin, a declarat la Sibiu că după ce mai mulți psd-iști au trecut la noua formațiune, urmează să se alături și membri ai ALDE, inclusiv de la filiala din Sibiu.
„Cred că din ce în ce mai mulți oameni și-au dat seama de această coaliție toxică PSD-ALDE, care se extinde ca o epidemie și la nivelul societății, dar și la nivelul administrației publice centrale și locale. Mă aștept ca săptămâna viitoare și alți colegi, de la un alt partid, sunt convins că se vor alătura și vom face o echipă din ce în ce mai puternică la Sibiu”, a declarat Daniel Constantin, aflat joi la Sibiu, după ce l-a prezentat pe un nou membru, un consilier județean din partea PSD din Hunedoara.
Acesta a mai spus că se așteaptă ca o parte din membrii filialei ALDE din Sibiu să se alăture noului partid.
„Eu am prieteni foarte mulţi în ALDE şi colaboratori. Ţin legătura cu ei. Majoritatea sunt nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă acolo, dar mulţi dintre ei nu pot pleca, pentru că sunt în funcţie - consilieri locali, consilieri judeţeni, alţii sunt primari şi legea nu le permite să plece. Sunt alţii care au decis să facă pasul şi, da, mă aştept ca în zilele următoare, foarte mulţi foşti colegi şi din organizaţia ALDE Sibiu să se alăture ideilor noastre, dar fără să vă dau nume", a spus Daniel Constantin într-o conferinţă de presă.
Prim-vicepreşedintele Daniel Constantin spune că în perioada următoare şi alţi parlamentari PSD vor trece în PRO România.
"La parlamentari nu am discutat cu cei din ALDE. Sunt foarte mulţi în momentul de faţă din PSD care au venit către noi şi vor mai veni în perioada următoare. Cred că este undeva abia începutul unui fenomen care s-a pornit acolo. Oamenii au văzut că ceea ce s-a discutat în 2016 nu s-a implementat. Dacă au plecat lideri importanți, cum e dl Tudose, Țuțuianu, vă dați seama către ce ne îndreptăm”, a conchis Constantin.
După Sibiu, Constantin a plecat la Alba Iulia, unde a declarat că după ce, în opinia sa, Călin Popescu-Tăriceanu va pierde competiţia pentru alegerile prezidenţiale, ALDE va înceta să existe ca partid.
Coordonatorul filialei din Sibiu este inginerul Gigi Fețeanu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Călin Popescu Tăriceanu , Alba Iulia , Daniel Constantin , După Sibiu , Partidului Pro România , Gigi Fețeanu
Vizualizari: 1539
Ultimele comentarii
Acum 23 minute
Claradi
Acum 37 minute
SalimDream
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Eu
Acum 1 oră
Kokos