Strângerea de fonduri pentru reabilitarea clădirii în care urmează să se mute Palatul Copiilor continuă. De această dată, sibienii sunt invitați la un bazar în weekend, în care pot să participe fie prin donații, fie prin achiziționarea produselor aduse de alții.
Copiii din cadrul Palatului Copiilor își vor scoate la vânzare propriile creații și îndeamnă întreaga comunitate să vină fie să cumpere fie să doneze diferite obiecte pentru a fi vândute la bazar. Evenimentul va avea loc sâmbăta aceasta, între orele 10:00 și 15:00, în curtea actualului sediu al Palatului Copiilor, de pe strada Constituției. Donatorii sunt rugați să se prezinte cu produse în stare bună.
„Vă așteptăm cu mic, cu mare, să facem parte din campania Împreună Reconstruim Palatul Copiilor Sibiu”, transmit reprezentanții instituției.Cei care doresc să facă donații sunt rugați să aducă produse în stare bună, care pot consta în jocuri, jucării, cărți, hăinuțe sau obiecte decorative. Banii produselor cumpărate vor fi puși direct în urnele prezente la mese. Donațiile pot fi lăsate la sediul actual al Palatului Copiilor, între orele 08:00 şi 19:00, dar şi la Crucea Roşie (peste drum de Zara), între orele 10:00 - 16:00 şi vineri 10:00 - 14:00.
Palatul Copiilor a inițiat o campanie de strângere de fonduri, la finalul anului trecut. Cu banii strânși din comunitate, reprezentanții instituției vor renova clădirea în care urmează să fie mutat sediul Palatului Copiilor Sibiu, în luna aprilie a acestui an. Mai multe detalii regăsiți în articolul de mai jos.
http://www.turnulsfatului.ro/2018/12/20/palatul-copiilor-nu-se-poate-muta-fara-ajutorul-comunitatii-cand-oamenii-se-unesc-miracole-se-implinesc/
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Crucea Roșie , Palatului Copiilor Sibiu , Palatului Copiilor , Împreună Reconstruim Palatul C , Palatul Copiilor Sibiu
Vizualizari: 1481
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Calu
Acum 6 ore
Un român
Acum 6 ore
Mariposa extensii de gene
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Cititescu