Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Klaus Iohannis, a fost audiată la Parchetul General, în dosarul deschis ca urmare a unui denunţ în legătură cu sumele de bani obţinute din închirierea unui imobil, potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres.
Reprezentanţii PÎCCJ nu au dorit să dezvăluie ziua în care aceasta s-a prezentat la Parchet, însă, conform unor surse, audierea lui Carmen Iohannis ar fi avut loc săptămâna trecută.
Iniţial, dosarul a fost instrumentat de Cristian Lazăr, adjunctul şefului Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului General. Ulterior, cauza a fost preluată de un alt procuror, după ce lui Lazăr i-a expirat mandatul şi a plecat la alt parchet.
Carmen Iohannis a fost citată la Parchetul General în noiembrie şi în decembrie 2018. În noiembrie, ea le-a transmis procurorilor că nu se poate prezenta la audieri deoarece îl însoţea pe şeful statului într-o vizită în Marea Britanie, iar în decembrie i-a anunţat pe procurori că nu poate ajunge la Parchetul General din cauza unor motive de sănătate.
Prima doamnă a fost citată pentru a fi audiată într-un dosar deschis în urma unui denunţ depus de SC Jurindex Media SRL, societatea care administrează site-ul Lumeajustitiei.ro, reprezentată de jurnalistul Răzvan Savaliuc, împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, a soţiei acestuia, Carmen Iohannis, precum şi împotriva notarului Radu Gabriel Bucşă, reclamaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care abuz în serviciu, fals intelectual, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat.
Iniţial, denunţul a fost înregistrat în luna mai 2018 la DNA, declinat apoi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi, ulterior, la Parchetul General.
În denunţul depus la Parchet se arată că familia Iohannis a refuzat să restituie statului suma de 320.000 de euro, bani proveniţi din închirierea unui imobil din Sibiu care ar fi fost dobândit nelegal. În noiembrie 2015, Curtea de Apel Braşov a decis definitiv anularea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu deţinut de Klaus şi Carmen Iohannis.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Parchetului General , Carmen Iohannis , marea britanie , klaus iohannis , Parchetul General , Apel Alba Iulia , Apel Braşov , Radu Gabriel Bucșă , Cristian Lazăr , Jurindex Media , Răzvan Savaliuc
Vizualizari: 2037
 
					
 
											
 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																											 
																											 
																											 
																											 
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Adi
Acum 3 ore
X
Acum 5 ore
Toto
Acum 5 ore
Un sibian
Acum 5 ore
Ina