Miercuri,
09.10.2024
Innorat
Acum
21°C

Diplomați marocani au povestit la Sibiu cum țara lor luptă împotriva terorismului şi a extremismului religios

Diplomați marocani au povestit la Sibiu cum țara lor luptă împotriva terorismului şi a extremismului religios

Studenții din Sibiu, dar și cei interesați au avut ocazia să afle despre experienţa marocană în materie de luptă împotriva terorismului şi a extremismului religios - una incontestabilă, după cum afirmă organizatorii unei mese rotunde organizată la Universitatea „Lucian Blaga”. Specialiștii spun că regatul este solicitat din ce în ce mai mult de către statele europene şi comunitatea internaţională, pentru a colabora în acest domeniu sensibil. 

Masa rotundă bilaterală româno-marocană, cu tema „Particularităţi ale fenomenelor de migraţie şi de radicalizare, în practica marocană” a fost organizaztă în perioada 6-10 martie la Bucureşti şi Sibiu, acolo unde există Institutul de Studii Africane al Universității din București, respectiv Centrul cultural și științific româno-marocan de la Sibiu. Printre vorbitorii care au fost prezenți la evenimentul de la Sibiu s-au numărat ambasadorul Mohammed Loulichki şi pe economistul Mehdi Lahlou, două personalităţi din mediul diplomatic şi academic, la nivel mondial.

Loulichki este Senior Fellow în cadrul Policy Center for the New South din Rabat, fost Reprezentant Permanent al Regatului Maroc pe lângă Naţiunile Unite, la New York (în două rânduri) şi Geneva, Ambasador în Bosnia şi Herţegovina, Croaţia şi Ungaria, iar în decembrie 2012, a deţinut mandatul de preşedinte al Consiliului de Securitate al ONU. Lahlou lucrează în cadrul Institutului Naţional de Statistică şi Economie Aplicată din Rabat, fiind responsabil ştiinţific, pentru Maroc şi Tunisia, al proiectului „GREASE – Religion, Diversity and Radicalisation”, programul Horizon 2020, finanţat de Comisia Europeană. A fost unul dintre laureaţii prestigiosului Energy Globe Award, în anul 2015.

De asemenea, reprezentanţi din cadrul Ambasadei Regatului Maroc în România, dar și fosta ambasadoare a României în Maroc Simona Corlan-Ioan au luat parte la cele două runde ale evenimentului.

Profesori universitari, înalţi diplomaţi, analişti politici, foşti consilieri prezidenţiali şi practicieni din domeniul securităţii naţionale au dezbătut, alături de distinşii oaspeţi, la Bucureşti, în sala Gheorghe Brătianu a Bibliotecii Facultăţii de Istorie, pe marginea unor fenomene actuale şi probleme fundamentale ale viitorului: migraţia, mediul înconjurător, multiplele forme de radicalizare, terorismul, provocările politico-economice şi relaţiile Europa-Africa, atât din perspectiva marilor, cât şi a micilor puteri. Discuţiile s-au mutat, ulterior, la Sibiu, în sala festivă a Rectoratului Universităţii „Lucian Blaga”, audienţa fiind constituită, în mare masură, din tineri studenţi, masteranzi şi profesori, interesaţi de problematica cooperării şi a securităţii internaţionale.

Experienţa marocană în materie de luptă împotriva terorismului şi a extremismului religios este incontestabilă, Regatul fiind din ce în ce mai solicitat, de către statele europene şi comunitatea internaţională, pentru a colabora în acest domeniu sensibil. Asocierea termenului de terorism cu concepte precum extremismul religios, radicalizare, violenţă religioasă, Islam, chiar dacă frecventă, necesită un cadru de reflecţie cât mai larg şi o abordare integrată. Răspunsul la provocările şi ameninţările secolului al XXI-lea nu poate fi unul exclusiv militar sau poliţienesc. Pentru a putea preveni şi combate eficient procesul radicalizării, care se petrece într-o manieră discontinuă şi necuantificabilă, avem nevoie de o bună înţelegere a lumii arabe, a chestiunilor de natură juridică şi ideologică şi de o cunoaştere pe teren a realităţilor - au fost principalele idei transmise în cadrul mesei rotunde de la Sibiu.

Potrivit lui Dan-Alexandru Popescu, lector universitar la ULBS, obiectivul acestei conferinţe bilaterale a fost acela de a pune în lumină particularităţile societăţii marocane, dar şi ale ţărilor din nordul Africii, în contextul dezbaterilor intense asupra radicalizării religioase. Practica marocană este cu atât mai preţioasă, cu cât Regatul promovează, de mai mulţi ani, o politică hotărâtă împotriva ignoranţei, a extremismelor şi pentru crearea unui mediu de toleranţă şi deschidere.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus