Prin 2014, Eugen Iordănescu îl consilia pe președintele de atunci al Consiliului Județean, Ioan Cindrea. L-a învățat să creeze ”sesiuni de animare economică”, prin care să cheme primari, consilieri, aparat de partid, parlamentari la niște șezători pe care le modera și în care se puneau la cale planuri absolut geniale. Se cerea valorificarea la maximum a potenţialului agricol, redeschiderea Băilor Miercurea Sibiului, refacerea renumitei crame din Apoldu de Sus (hihi), deschiderea unui Muzeu al Ţării Secaşelor, înfiinţarea unor fabrici de conserve şi depozite agro-alimentare, conceperea unui traseu turistic pentru valorificarea potenţiaului cultural. Și multe altele. Alături ce Cindrea, a deschis Sibiul potențialilor oameni de afaceri din China și Iran și a pus bazele industrializării orașelor prin crearea de zone industriale în tot județul. Nu s-a realizat nimic, bineînțeles, însă rolul consilierului este de a sufla idei, pe bani, evident, nu de a le și realiza.
În 2017, Iordănescu a devenit strategul municipiului Sibiu. A consiliat-o pe Astrid Fodor în acea campanie de dezbateri publice prin cartierele orașului, care trebuia să se încheie cu o strategie de dezvoltare urbană. A luat tovărășește un bilboard și s-a apucat să noteze problemele sibienilor. Drumuri, trotuare, locuri de joacă, grădinițe, zone verzi, curățenie, deratizare, dezinsecție, gunoaie... Jocul de imagine al administrației locale s-a terminat însă prost. În sensul că notițele au dispărut în neant, iar orașul a rămas la fel. S-a explicat că acele întâlniri vor fi folosite pentru elaborarea unei strategii integrată de dezvoltare urbană, document ce va fi folosit pentru ca Sibiul să poată accesa cele 33,5 milioane de lei care îi sunt alocate nerambursabil din fonduri europene până în 2020. Doar că banii respectivi nu puteau fi folosit pentru nimic altceva decât pentru transportul în comun ecologic sau crearea pistelor de biciclete. Mai e un an... Din nou: nu a fost treaba lui să facă...
În 2018, Eugen Iordănescu devine oficial principalul (și singurul) motor al Regiunii Gastronomice. Acum nu mai e vorba doar din dat din gură, făcut planuri și scris notițe pe hârtie. Nu mai e vorba de șușotit la urechea șefului. Nu mai e vorba doar de băgat strâmbe pentru a cădea mereu în picioare. E vorba de a face efectiv ceva. Nu mai e vorba doar de Cindrea, doar de PSD. Nu mai e vorba numai de Fodor și o campanie amărâtă de imagine. E vorba de a construi ceva ce nu s-a mai făcut niciodată. E vorba de a luat la bibilit un proiect asumat de municipiu și județ și implementat în lunile rămase din acest an E vorba de proiecte serioase care să implice o comunitate întreagă, de înfipt rădăcini adânci în tot ce înseamnă gastronomie locală, de strâns într-o echipă toți sibienii care știu și vor să dezvoltă această moștenire culturală.
În martie 2019 ce vedem?
Mese întinse ca pe vremea primirii secretarului general. Evenimente închise pentru publicul larg. O strategie opacă și încorsetată într-un mediu mic și meschin. Asta avem până acum. Singurul lucru vizibil pentru toți e un târg ”Sala Transilvania” forțat peste tot și cu orice ocazie și niște bucătari care nu se sfiesc să facă mâncare din conserve, asezonată cu prafuri din comerț. În plus, se printează meniuri asumate ca fiind moștenirea gastronomică a Sibiului. Cu kebab și fructe de mare.
În 2019, ideologul și-a asumat să facă efectiv ceva. Bani are, echipă a avut, plan îl are deja scris, faptele le vedem. Și nu cred că e ceea ce ne așteptam.
Sunt convins că autopropunerea lui Iordănescu în fruntea Consorțiului Sibiu Regiune Gastronomică 2019 a produs multă fericire în numeroase instituții. Primăria Mediaș nu cred că a înțeles nici acum exact ce se petrece. Universitatea Lucian Blaga a priceput că ei trebuie să depună propriile proiecte și atât. Primăria Sibiu n-a avut chef să se apuce (și) de asta. Consiliul Județean n-a avut cu cine și nici interes. Până la urmă există programul mere în școli, nu e suficient? Așa că Iordănescu a salvat situația.
Doar că e singurul dintre toți care nu candidează nicăieri. Pe când Astrid Fodor, Daniela Cîmpean și Gheorghe Roman tocmai își aleg fotografiile pentru viitoarele afișe electorale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: universitatea lucian blaga , Sala Transilvania , Astrid Fodor , Ioan Cindrea , Primăria Sibiu , Consiliului Județean , Primăria Mediaș , Gheorghe Roman , Consiliul Județean , Daniela Cîmpean , Claudia Iordănescu , Regiunii Gastronomice , Eugen Iordănescu , Pentru Sibiu , Țării Secașelor , Băilor Miercurea Sibiului , Banca Mediașului
Vizualizari: 2496
Ultimele comentarii
Acum 22 ore
Noi noi
Acum 22 ore
Noi noi
Acum 22 ore
Unul
Acum 23 ore
Unul
Acum 23 ore
Omul invizibil