Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat așa-numita lege privind pedepsirea pentru publicarea știrilor false și nerespectul față de putere. Documentul a fost pubicat pe portalul oficial al legislației ruse.
Este vorba despre modificarea a două legi: privind informarea și Codul administrativ. Inițial, Comitetul pentru drepturile omului de pe lângă președintele rus a cerut Consiliului Federației să retragă proiectul de lege, iar apoi i-a solicitat lui Putin să nu semneze documentul și să-l trimită pentru reexaminare. Proiectul de modificare a celor două legi a fost votat de Consiliul Federației și Duma Rusă.
Potrivit acestor modificări, Roskomnadzor, instituția care monitorizează piața media rusă, va putea să blocheze „imediat” site-uri ce conțin informații neadevărate, publicate „sub forma unor mesaje credibile”. Pentru publicarea știrilor false sunt prevăzute amenzi de până la 1,5 milioane de ruble rusești (aproximativ 20.200 euro).
De asemenea, pentru publicarea pe internet a articolelor „cu o lipsă evidentă de respect” față de autorități, precum și faț de alte simboluri ale statului, vor fi prevăzute amenzi și arestări pentru 15 zile. Astfel de informații vor trebui șterse la cererea Roskomnadzor, iar în cazul unui refuz site-ul poate fi blocat.
Împotriva acestor proiecte s-au pronunțat, pe lângă Consiliul pentru drepturile omului de pe lângă președintele rus, și Procuratura Generală, Roskomnadzor și Ministerul Justiției.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliului Federației , Consiliul Federației , Preşedintele Federaţiei Ruse , Ministerul Justiției , Duma Rusă , Vladimir Putin , Procuratura Generală
Vizualizari: 831
Ultimele comentarii
Acum 17 ore
Valentino Versace
Acum 17 ore
Cartea ne face bine..
Acum 17 ore
Emil
Acum 18 ore
Adrian
Acum 18 ore
Newman