Meciul dintre România și Italia, desfășurat în 29 martie pe stadionul Municipal din Sibiu, unul din momentele de glorie ale arenei, a fost rememorat de fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Pascu. El a povestit pentru ziarul Libertatea cum au încercat ziariștii italieni să-i facă fotografii lui Nicu Ceaușescu, fiul dicatorului Nicolae Ceaușescu, pe atunci prim-secretar al județului Sibiu. „Italienii au venit cu o grămadă de ziarişti la Sibiu. Cunoşteau situaţia din România, ştiau că în acest judeţ prim-secretar era Nicu şi voiau să dea materiale cu el. N-au avut, însă, prea multe de scris. De ce? Pentru că ziariştii au fost cazați la «Împăratul Romanilor», unde li s-a pus la dispoziţie orice. De la whisky până la icre negre, aşa că n-au avut ce articole «de senzaţie» să dea!”, a povestit Mircea Pascu pentru Libertatea. „Lupta mare a fost pentru italieni să-l caute şi să-l fotografieze pe Nicu Ceauşescu. Acesta a primit însă ordin de la tatăl său să stea ascuns pe perioada în care au stat italienii la Sibiu. Nici la meci n-a fost văzut. Am aflat ulterior că s-a pitit sus, la oficială, într-o cuşcă montată acolo. A urmărit jocul printr-o crăpătură!”, a continuat Mircea Pascu.
Nicolae Nan: Nicu Ceaușescu nu a văzut niciun meci de fotbal pe Municipal
Fostul președinte al Consiliului Județean, Nicolae Nan, a declarat pentru Turnul Sfatului că Nicu Ceaușescu nu a fost niciodată pe stadionul Municipal pentru a vedea vreun meci de fotbal. ”Îmi pare rău că trebuie s-o spun, că Mircea Pascu e prietenul meu, dar aici minte. M-am ocupat de acel meci, am stat în lojă la partidă chiar lângă Mircea Pascu și vă spun cu toată convingerea că Nicu Ceaușescu nu a fost la partidă. De fapt, nu a venit la niciun meci de fotbal pe stadionul Municipal. Nu cred că nu-i plăcea fotbalul, pentru că ne-a ajutat de fiecare dată când am avut nevoie de ceva, dar nu a venit la meciuri. N-avea nicio cușcă, sunt povești”, spune Nan.
O istorie de 92 de ani
Stadionul de educație fizică, actualul Stadion Municipal s-a dat în folosință în anul 1927. Avea pe atunci o tribună construită din lemn. În perioada 1977-1981, stadionul a fost dotat cu tribune de beton pentru 12 000 de spectatori. În 1982, vechea tribună acoperită din lemn a fost demolată capacitatea ajungând la 24 200 locuri. ”Stadionul, așa cum îl vedem acum, s-a ridicat într-o vară și ăștia n-au fost în stare să scotă molozul și să vopsească tribuna oficială. Mi-e silă de ce e acum. Își bat joc de muncă”, a mai spus Nan.
În vara anului 2011, odată cu promovarea echipei CSU Voința Sibiu în Liga 1, au fost montate aproximativ 9 000 de scaune noi, de culoare verde, care, alături de cele vechi, au ridicat numărul scaunelor la peste 14 000.
În 2018, primăria Sibiu a anunțat că va moderniza Stadionul Municipal, pentru ca acesta să poată gazdui meciuri de Liga I. Modernizarea constă în două etape: prima este acea de a demola peluza nord și tribuna 1 și reabilitarea tribunei 0 și a peluzei sud, iar a doua constă în reconstruirea peluzei și a tribunei demolate. Pentru prima fază a lucrărilor, primăria a organizat o licitație, aceasta fiind câștigată de firma SC Construcții SA. Prima fază a lucrărilor trebuia terminată până la începutul sezonului 2018-2019 al Ligii I, dar acest lucru nu a fost posibil, firma care se ocupa de lucrări a cerut o amânare până la sfârșitul lunii octombrie a anului 2018. Constructorul nu a putut respecta nici acest termen și a mai obținut o amânare până pe 15 martie 2019. Pentru că nici acest termen nu a fost respectat, primăria decide pe 25 martie 2019 să rezilieze contractul cu SC Construcții SA.
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Stadionul Municipal , Nicolae Nan , Consiliului Județean , Turnul Sfatului , stadion Municipal , Nicu Ceauşescu , fotbal , Muzeul Municipal Mediaş , liga1 , Nicolae Ceauşescu , Împăratul Romanilor , Federației Române , Voinţa Sibiu , Stadionului Muncipal , In Municipiul Bucuresti , Ioan Mircea Pascu
Vizualizari: 4215
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Sandokan
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
VasileMarculescu
Acum 2 ore
Cosmin