Dacă încă nu știți de unde să procurați carnea pentru masa de Paști, aflați că în Sibiu s-a deschis o nouă Mezelărie - „La Lotrean”. Însă nu una obișnuită, ci una ce își propune să readucă tradițiile vechi ale sibienilor de tranșare, preparare și prezentare a cărnurilor, uitată sau evitată de marii retaileri. Și pe bună dreptate, căci de acest lucru se ocupă Mircea Lotrean, cunoscut ca Papa Mitch, care face parte din a patra generație de măcelari și mezelari.
Noul magazin deschis în Sibiu la sfârșitul lunii martie se află pe strada Mihai Viteazul, nr. 1, aproape de Lidl. „Stimați clienți, în această locație se execută produsele noastre: Tranșare carne și fabricare produse de carmangerie și mezeluri. Aici tradiția este la ea acasă”, scrie pe ușa de la intrarea în noua locație.
Papa Mitch, a patra generație de măcelari
Astfel, recent inaugurat, în noul magazin clienții află nu numai că pot cumpăra carnea, șunca sau mezelul de care au nevoie, ci și că acestea sunt preparate în incinta laboratorului de preparate a mezelurilor, care este anexa magazinului, de cineva care cunoaște meserie.
„Sunt în această meserie de la vârsta de 14 ani după ce am terminat școala profesională Scandia. Am lucrat toată viața în companii din industria alimentară, continuând ceea ce au făcut părinții, bunicii și străbunicii mei, originari din zona Sadu - Râu Sadului. După studii, am fost repartizat în mai multe locații: Scandia, Industria Alimentară din Constanța, Sinaia, am lucrat ca șef de fabrică la Gostat Constanța, iar din 1970 m-am transferat la ONT Litoral, unde am fost șeful distribuției de carne pe tot litoralul. Până în 1978, când am plecat din țară”, povestește Mitch Lotrean. Din țară a fugit din cauza corupției și a represiunilor. A ajuns în Germania, unde dupa 2 ani a plecat împreună cu toată familia în Canada, iar în cele din urmă - în SUA, unde „am lucrat tot în domeniu, în propria mea fabrica de mezeluri, în Hollywood, California”.
Carnea „La Lotrean”: conținut, nu formă
Proprietarii magazinului spun că și-au propus să facă produse cât mai apropiate de tradiția de mezeluri ardelenească, fără să-i atragă pe cumpărători printr-o culoare aprinsă a produsului sau prin forma perfectă a lui. Și astăzi, în noul magazin unele produse poate că nu vor atrage în primul rând prin forma și culoarea cărnurilor și a mezelurilor, însă Mitch Lotrean asigură că așa trebuie să arate o carne adevărată fără ajutorul E-urilor ascunse. Carne pe care o prelucrează doar cu condimente naturale, fără adaosuri și E-uri periculoase pentru organism. „Scopul nostru e să prezentăm vechea structură a mezelăriei. Încercăm să facem ceea ce am învățat și de la părinți, și în școlile profesionale care erau foarte bine dotate și exista o educație foarte bună din punct de vedere profesional. Aici facem niște preparate, nu le zic sută la sută bio, dar corecte. Trebuie să fim sinceri și să spunem că unii nitriți pe care le folosesc producătorii sunt obligatorii în carne, pentru că toată carnea de porc, vită și pui, conține spori de botulism, iar acțiunea nitraților îi combate. Condimentele utilizate de noi în preparatele de carne sunt naturale în exclusivitate. Noi nu folosim E-uri care în mod artificial îmbunătățesc gustul și aspectul produselor, în detrimentul sănătății, pentru că se folosesc în niște cantități greu de imaginat. Este adevărat că produsele noastre nu arată atât de țipător din punct de vedere coloristic, însă noi nu vrem sub nicio formă să folosim E-uri ajutatoare - eu vreau să mănânc și eu din produsele preparate aici”, spune Mitch Lotrean.
Carne de vită, de porc și de oaie
Cei care trec pragul magazinului găsesc în interior trei vitrine frigorifice și au de ales dintr-o mulțime de produse, preparate din trei feluri de carne: de vită, de porc și de oaie. Specialistul în prepararea cărnurilor explică modul în care se pregăteau mezelurile în trecut: „În sistemul vechi carnea se tranșa, se toca, se lăsa la maturat câteva zile. Astăzi, totul e rapid - se adaugă prafurile care o ține vie, cu culoare accentuată și se pune în vânzare. Să știți că acolo nu poate fi vorba despre un produs natural. Mă consider un meseriaș în domeniu care știe tot, iar ceea ce o să vadă sibienii în vitrină este făcut de noi exclusiv aici”.
Cumpărătorii trebuie să fie siguri că în spatele vitrinei produsele sunt preparate în condiții de igienă bune, iar spațiul este dotat cu utilaje performante germane, ceea ce permite ca produsele finale să fie fabricate cu cantități exacte de carne, conform rețetelor originale, la cel mai înalt standard. „În ceea ce privește materia primă, ne-am propus să lucrăm numai cu carne indigenă românească de la procesatorii acreditați, cu carnea care trece prin controlul sanitar-veterinar”, adaugă Mitch Lotrean.
În vitrinele Mezelăriei „La Lotrean” pot fi găsite și mai multe tipuri de salamuri tradiționale (italian, tradițional rusesc, Victoria sau parizer de vită și porc), șuncă (țigănească, în Aspic, coaptă sau Leberkase), dar și produse unice, cum ar fi cârnați de porc „La Lotrean” sau tobă de limbă integrală. Despre acestea vom scrie în articole separate, pentru ca vizita la magazin să fie bine documentată.
Mezelăria „La Lotrean” este deschisă de luni până vineri între 09:00 - 18:00 și sâmbăta între 09:00 - 14:00.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Mihai Viteazul , Papa Mitch , Industria Alimentară , Mitch Lotrean , Gostat Constanța , Râu Sadului , La Lotrean , Mircea Lotrean
Vizualizari: 10182
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
BB
Acum 7 ore
Sibian și eu
Acum 7 ore
AUR
Acum 8 ore
Kokos
Acum 8 ore
Kokos