Helmuth Duckadam, celebrul portar al Stelei care în urmă cu 33 de ani a apărat cele patru penalty-uri de la Sevilla, este așteptat de președintele Consiliului European, Donald Tusk, la Sibiu.
Întâlnirea dintre cei doi are loc după ce - la începutul acestui an – Donald Tusk a susținut un discurs memorabil, în limba română, cu ocazia preluării președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România. “Aş vrea să fac un apel la români să apere. Vreau să apere în România fundamentele civilizaţiei noastre politice, libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viaţa publică, statul de drept şi Constituţia, să le apere cu aceeaşi hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la Sevilla în finala Cupei Campionilor. Atunci şi mie mi s-a părut imposibil, dar el a reuşit. Şi voi veţi reuşi”, a rostit Donald Tusk, la București, pe 7 ianuarie 2019.
Câteva zile mai târziu, impresionat de discursul lui Tusk, Duckadam a făcut public faptul că i-a pregătit un cadou, în semn de recunoștință. Oficialul european a sugerat, însă, ca acest cadou să îi fie înmânat în cadrul unei întâlniri față în față, care se va concretiza miercuri, la Sibiu, unde Tusk va veni pentru summitul european.
“Mâine după-amiază (miercuri – n.r.) mă întâlnesc cu domnul președinte, deoarece după ce a vorbit așa de frumos despre mine, am vrut să îi fac un cadou, o atenție, o pereche de mănuși, niște pălincă făcută de mine. Și el a spus că dorește să primească aceste cadouri personal, să mă cunoască. Ne vom întâlni pe la 17:30“, a declarat Helmuth Duckadam pentru DigiFM. Întâlnirea dintre cei doi va avea loc la o pensiune din Orașul de Jos.
Mănușile cu semnătura lui Duckadam pe care le va primi Tusk nu sunt, însă, cele pe care celebrul portar le-a folosit în finala din urmă cu 33 de ani. “Mănușile originale au fost vândute la o licitație, în urmă cu 17 ani, unui român plecat în străinătate. Ca totul omul, treceam printr-o criză financiară“, a dezvăluit Duckadam.
Tag-uri: Donald Tusk , Consiliului European , Cupei Campionilor Africii , Consiliului Uniunii Europene , Pentru Sibiu , Helmuth Duckadam , summit , Helmut Duckadam , Organizarea Summit
Vizualizari: 3297
Ultimele comentarii
Acum 1 zi
Abdullah Neluțu
Acum 1 zi
Der Konig
Acum 1 zi
Sddghdg
Acum 1 zi
Silviu
Acum 1 zi
Aci Duțu