Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat la finalul la Summitul UE că orașul nostru este un simbol al schimbărilor din Europa.
„Astăzi am discutat despre agenda strategică a Uniunii Europene, adică ceea ce este important pentru noi după alegerile europene. Am avut astăzi o primă discuție despre agenda strategică și vom discuta despre ea și în iunie, la Consiliul European. Vom colabora cu noua Comisie și cu Parlamentul European. Pentru noi este important să ne definim rolul în lume”, a spus cancelarul, potrivit mediafax.
De asemenea, Merkel a mai spus că statele europene au dat dovadă de solidaritate în momentele de criză. „Am dovedit că și în situații de criză suntem solidari. Am depășit împreună situații precum criza financiară sau criza migrației”, a declarat ea.
Merkel a transmis și un mesaj pentru cetățenii din Sibiu în cadrul discursului de la finalul summitului.
„Mulțumesc populației din Sibiu, este simbolic faptul că am fost aici la 15 ani după marea extindere a UE. Cred că acest oraș este un simbol pentru schimbările din Europa. Aici avem minoritatea germană (...) care este o punte între România și Germania. Mulțumesc și președintelui Klaus Iohannis”, a mai declarat aceasta.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Parlamentul European , Uniunii Europene , klaus iohannis , Consiliul European , Angela Merkel , Pentru Sibiu , Cancelarul Germaniei , summit , stiri sibiu
Vizualizari: 6256
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Iwebvdm
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
Dan
Acum 3 ore
Aci dutu
Acum 3 ore
Rammstein