Președintele PSD, Liviu Dragnea, l-a atacat direct pe președintele Klaus Iohannis, acuzându-l că vrea să țină România captivă. ”Nu am de gând să renunț, nu dau înapoi și am de gând să mergem până la capăt. Democrația adevărată nu le convine pentru că le încurcă planurile. De aceea ei apelează la procurori, la mizerii, la campanii de presă mizerabile. Vor să fărâmițeze toate partidele din România și să ne facă mici. Noi suntem mari, noi suntem cei care îi încurcăm. Ce rămâne după acești doi ani și jumătate de guvernare? PSD care dezvoltă țara și Iohannis care o blochează. PSD care eliberează țara din ghearele politicului și serviciilor secrete și Iohannis care vrea s-o țină captivă. Iohannis care vrea conflicte de stradă. PSD care a oferit siguranță și Iohannis care a oferit instabilitate. Un PSD care oferă și un Iohannis și cu ai lui care se pregătesc să ia totul înapoi. Asta rămâne după acest război”, a spus Liviu Dragnea, la mitingul PSD care s-a organizat astăzi la Iași.
Câteva mii de ieșeni au înconjurat Piața Unirii din Iași, în timpul mitingului PSD, fiind opriți de jandarmi cu două garduri duble, iar la un moment dat au fost plasate și mașini ale Jandarmeriei, anunță Digi24.ro. Potrivit martorilor, discursul lui Liviu Dragnea a fost aplaudat doar de oamenii din fața scenei.
Mitingul PSD s-a încheiat în jurul orei 18:00, membri și simpatizanții veniți din județele Moldovei eliberând piața imediat după ce Liviu Dragnea și-a încheiat discursul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: PSD , Liviu Dragnea , klaus iohannis , Era Shopping Park Iaşi , mitinguri , Piaţa Unirii , Dan Pataca
Vizualizari: 3101
Ultimele comentarii
Acum 8 minute
Hermannstadt
Acum 11 minute
K.Samuel
Acum 12 minute
Hermannstadt
Acum 19 minute
Aurel Metrescu
Acum 39 minute
Zzz