Auditorii internaționali aparținând organismului Soil Association confirmă menținerea certificării managementului forestier pentru pădurile proprietate publică a statului administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.
Astfel, în perioada ianuarie – mai a.c., Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a fost auditată, prin mai multe misiuni în teren, de specialiștii organismului de certificare care au constatat îndeplinirea cu rezultate foarte bune a tuturor cerințelor acestor standarde.
„În cadrul auditului, am urmărit respectarea aspectelor legislative naționale și internaționale, la care România este parte semnatară, dar și modul în care sunt identificate și menținute elementele de biodiversitate prin implicarea comunităților locale și a altor factori interesați. Rezultatele au fost unele pozitive, iar recomandarea echipei de audit a fost aceea de menținere a certificatului pentru management forestier”, au specificat Janette McKay și Marius Turtică, auditori Soil Association.
De la începutul acestui an, procesul de certificare la standarde internaționale a fost extins la ocoalele silvice Ulmeni, Sighetu Marmației și Șomcuta Mare din cadrul Direcției Silvice Maramureș, pentru o suprafață cumulată de peste 16.000 hectare.
Astfel, suprafața pădurilor proprietate publică a statului care deține certificarea managementului forestier la standarde internaționale a crescut la 2.485.912 hectare, ceea ce reprezintă 79,5% din suprafața pădurilor de stat administrate de Romsilva.
Certificarea managementului forestier la standarde internaționale reprezintă garanția că pădurile administrate sunt gestionate durabil, conform celor mai stricte standarde și norme din silvicultură. De asemenea, certificarea oferă siguranța că lemnul are o proveniență certă și legală.
Organismul internațional de certificare verifică anual, în teren, respectarea cerințelor specifice standardului de certificare.
Primele demersuri pentru certificarea managementului forestier la standarde internaționale au fost inițiate de Romsilva în urmă cu 19 ani, suprafața pădurilor certificate crescând, în timp, de la 1 milion de hectare în anul 2004, la 2,48 milioane de hectare în prezent.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului și 22 de parcuri naționale și naturale cu o suprafață de aproximativ 850 de mii de hectare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Sighetu Marmaţiei , Janette Mc , Marius Turtică , Soil Association , Direcției Silvice Maramureș , Regia Națională , Şomcuta Mare
Vizualizari: 928
Ultimele comentarii
Acum 8 minute
Neamul sfant
Acum 8 minute
Kukuruku
Acum 10 minute
Antreprenor platit de Soros
Acum 12 minute
Niculaita Topor
Acum 16 minute
Un cititor