Marţi,
10.09.2024
Innorat
Acum
17°C

Patru milioane de lei. Spitalul județean se mută, parțial, în containere

Patru milioane de lei. Spitalul județean se mută, parțial, în containere

Pentru a face loc lucrărilor de reabilitare a Clinicii de neurologie, de pe strada Cetății, în curtea spitalului județean va fi amenajat un spital de campanie, în containere. Contractul de amenajare a acestui spital de campanie a fost scos la licitație, la o valoare aproximată la patru milioane de lei, fără TVA.

Conducerea Spitalului Județean Sibiu a alocat 3,92 de milioane de lei, fără TVA, pentru amenajarea unui spital de campanie cu o suprafață utilă totală de 715 mp, în containere modulare. Din aceste containere ar urma create două noi corpuri, în care să funcționeze Secția de chirurgie plastică și Secția Buco-Maxilo-Facială (BMF). Locul în care vor fi amplasate containerele și înspre care trebuie create noi căi de acces este cel din fața clădirii în care funcționează Unitatea de primiri urgențe, Ortopedia și Chirurgia (partea dinspre bulevardul Corneliu Coposu).

Plan de situatie.semnat

Firmele interesate de acest contract au termen să depună oferte până pe 3 iunie 2016. Contractul presupune atât întocmirea proiectului tehnic, cât și amenajarea terenului pentru amplasarea containerelor, în care să fie montate instalațiile electrice, de încălzire și ventilație, precum și o serie de dotări.

În termen de 45 de zile de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor va trebui finalizat atât proiectul tehnic, cât și obținută autorizația de amplasare provizorie. Pentru realizarea propriu-zisă a viitoarelor spații medicale, sunt alocate alte 25 de zile, după cum este solicitat prin caietul de sarcini.

Containerele rămân spitalului

Cele două construcții modulare urmează a fi amplasate pe o viitoare platformă betonată. Pentru secția Chirurgie plastică este solicitată amplasarea unor containere cu o suprafață utilă totală de 476 de mp, din care cele mai mari suprafețe vor fi alocate saloanelor pentru pacienți (175 de mp), circulațiilor (123 de mp), grupurilor sanitare (50 de mp), cabinetelor medicilor de chirurgie plastică (26 de mp), unui salon pentru aplicarea pansamentelor și mici intervenții (20 de mp) și unei săli de tratamente de 18 mp, printre altele.

Secția BMF va fi mutată în containere cu o suprafață totală de 240 de mp, în care circulațiile vor ocupa 42 de mp, saloanele septice și aseptice pentru bărbați, respectiv femei – câte 20 de mp fiecare, sala de tratament – 18 mp, iar grupurile sanitare – 27 de mp.

“Îmbinarea între containere, în cadrul modului, se va realiza folosind elemente de etanșare cauciucate și flexibile tip cheder cauciuc care să nu permită infiltrațiile rezultate din ploi sau alte fenomene meteo. Legăturile trebuie să fie funcționale atât ca hidroizolație, termoizolație, precum și să preîntâmpine eventuale punți termice și apariția condensului în interiorul spațiilor. De asemenea, legăturile exterioare vor fi prevăzute și cu mijloace mecanice din material metalic care să asigure reglarea îmbinărilor în funcție de eventuale deplasări ale terenului ulterioare și care să asigure planeitatea și aspectul unitar al containerelor în modul“, se cere prin caietul de sarcini.

plan parter

Pe lângă amplasarea containerelor și conectarea acestora la rețelele de utilități, reprezentanții Spitalului solicită și o serie de dotări: birouri, dulapuri, noptiere, scaune, paturi pentru pacienți (34) și paturi pentru tratament (șase), baie pentru arși cu cadă staționară și lift și 22 de rampe de oxigen.

Surse oficiale din cadrul Spitalului județean Sibiu au arătat pentru Turnul Sfatului că cele două corpuri modulare vor rămâne în curtea spitalului și după finalizarea lucrărilor de reabilitare a Clinicii de neurologie, având în vedere cerința de noi spații pentru instituția medicală județeană.

Clinica de neurologie, ai cărui pacienți au început a fi mutați de zilele trecute, face obiectul unui contract de reabilitare termică, în valoare de aproximativ zece milioane de lei. Contractul de proiectare și execuție a fost semnat în luna august a anului trecut cu asocierea Construcții SA - Sfera Con SRL și are un termen de finalizare de 24 de luni.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Doru

Acum 5 ani

Daca termina Constructii SA lucrarea asa cum o gatat si stadionul...
Raspunde

Trecator...

Acum 5 ani

Constructii ,,modelare"?! Nu cumva ,,modulare"? ! Zic si eu...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus