În condițiile în care săptămâna viitoare, în cursul zilei de luni, Tribunalul și Judecătoria ar trebui să elibereze imobilul primit gratuit pe Calea Dumbrăvii, proprietarii respectivei clădiri au fost de acord să mai acorde un termen. Până la care Justiția sibiană să își găsească un nou spațiu cu peste 120 de încăperi.
Clădirea de pe Calea Dumbrăvii, nr. 30, a fost transferată gratuit în administrarea Ministerului Justiției de către Ministerul Apărării Naționale, în urmă cu cinci ani, pentru ca acolo să funcționeze Tribunalul și Judecătoria pe perioada reabilitării Palatului Justiției. Termenul de cinci ani expiră duminică, 19 mai, iar MApN are nevoie de clădire pentru amenajarea unui comandament NATO. Cum șantierul Palatului Justiției nu are nici măcar acum un termen ce poate fi estimat pentru finalizare (lucrările fiind oprite), iar Tribunalul și Judecătoria au primit abia luna trecută banii necesari pentru a demara procedurile de închiriere a unui nou sediu, MApN a fost de acord să mai permită funcționarea instanțelor în clădirea sa până la finele toamnei. “Astfel, începând cu data de 20 mai 2019, cele două instanțe își vor desfășura în continuare activitatea în imobilul situat în municipiul Sibiu, Calea Dumbrăvii, nr. 30, până la data de 20 noiembrie 2019. Facem precizarea că, Tribunalul Sibiu a inițiat procedura de închiriere a unui imobil cu destinația de sediu administrativ pentru desfășurarea activităților Tribunalului Sibiu și Judecătoriei Sibiu“, se arată într-un comunicat de presă remis redacției Turnul Sfatului.
O nouă chirie se caută săptămâna viitoare
22 mai 2019 este termenul limită până la care proprietarii de imobile de mari dimensiuni din zonele centrale ale Sibiului sunt așteptați să depună oferte pentru ca magistrații sibieni să le devină chiriași. Prin licitația de închiriere lansată în aprilie, reprezentanții Tribunalului și ai Judecătoriei Sibiu caută un spațiu în care să funcționeze pe o perioadă de minim cinci ani. Prevăzători – având în vedere dezastrul în care s-a transformat proiectul de reabilitare a Palatului Justiției din Sibiu- magistrații sibieni au în vedere și posibilitatea prelungirii acestui contract. Printre condițiile impuse prin caietul de sarcini pentru selectarea viitoarei chirii (spațiile folosite acum pe Calea Dumbrăvii ar trebui, teoretic, eliberate în câteva săptămâni) se numără o suprafață utilă de aproximativ 4.500 de mp (plus încă cel mult 450 de mp), din care holurile să aibă o suprafață de cel mult 1.000 de mp (dacă acestea sunt mai mari, chiria oricum va fi plătită pentru cel mult 1.000 de mp de holuri). Clădirea care ar trebui să servească drept sediul Tribunalului și Judecătoriei va trebui să fie situată în zonele de impozitare A sau B ale municipiului Sibiu, să aibă aproximativ 120 de încăperi și o parcare cu cel puțin 70 de locuri.Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Tribunalului Sibiu , Calea Dumbrăvii , Judecătoriei Sibiu , licitatie , Turnul Sfatului , Ministerul Apărării Naționale , Tribunalul Sibiu , Ministerului Justiției , inchirieri , spatiu verde , Pentru Sibiu , Palatului Justiției
Vizualizari: 2075
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Cornel Sibianul
Acum 8 ore
Ada
Acum 8 ore
Ioan Rotar
Acum 9 ore
Rotar
Acum 10 ore
EVREU