Un fotograf din Tulcea a surprins imagini inedite cu lupta pentru supraviețuire a unui popândău, prins în gheare de un erete. Fotografiile îl arată pe rozător cum îl mușcă de picior pe înaripat și scapă.
Bărbatul a tras pe dreapta atunci când a văzut pasărea cum căuta prada. Cu aparatul foto la îndemână, acesta a reușit să surprindă întreaga aventură a popândăului curajos, însă nu a înțeles cum a scăpat din ghearele eretelui de-abia când a ajuns acasă și a privit fotografiile cu atenție.
„Astăzi e despre supraviețuire. Eram pe șesuri și-am văzut un erete de câmp căutând prada. Am oprit mașina și-am văzut cum a atacat. Am așteptat liniștit și am văzut ridicând un ceva… părea a fi un șobolan... un popândău... La un moment dat l-a scăpat din gheare și m-a cam mirat treaba asta, căci știu că odată apucată prada nu prea e scăpare. Așa e la răpitoare... acasă mi-am dat seama de cauză. popândăul, în disperare, l-a mușcat pur și simplu de picior pe erete și acesta l-a scăpat din gheare... felicitări supraviețuitorului...până la următorul atac...”, a scris Mihai Baciu, atunci când a postat fotografiile pe pagina personală de Facebook.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mihai Baciu
Vizualizari: 3372


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Gogu
Acum 3 ore
Kokos
Acum 3 ore
@inu
Acum 3 ore
@cotete….
Acum 3 ore
5