Vineri,
19.04.2024
Parțial Noros
Acum
2°C

Doi sibieni de peste 50 de ani, cercetați penal pentru că au condus băuți

Doi sibieni de peste 50 de ani, cercetați penal pentru că au condus băuți

Doi bărbați cu vârsta de peste 50 de ani n-au rezistat ispitei și au băut alcool înainte de a urca la volan. Aceștia au fost prinși de poliție și sunt acum cercetați penal.

La data de 20 mai, în jurul orei 16,00, unul dintre ei a fost identificat în municipiul Mediaș, pe strada Virgil Madgearu. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 66 de ani, domiciliat în localitatea Axente Sever, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot ieri, în jurul orei 18,30, pe strada Fabricii din municipiul Sibiu, a fost identificat un alt șofer aflat sub influența alcoolului. Potrivit IPJ Sibiu, de data aceasta, un sibian în vârstă de 54 de ani, avea o concentrație de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în cazul acestui șofer s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 666

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus