Demisia premierului Theresa May deschide drumul unei competiţii haotice pentru conducerea Partidului Conservator şi amplifică probabilitatea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit, comentează cotidianul Financial Times, citat de Mediafax.
Theresa May a renunţat la efortul de a produce Brexit și și-a dat demisia. La doar câteva ore, Boris Johnson şi alţi rivali conservatori au semnalat intenţiile de a participa la competiţia care are rolul de a aduce un nou premier Marii Britanii până la sfârşitul lunii iulie.
„Vom părăsi Uniunea Europeană pe 31 octombrie, cu acord sau fără. Sarcina viitorului nostru lider trebuie să fie retragerea Marii Britanii în mod adecvat din UE, prin finalizarea procedurii Brexit", a declarat Boris Johnson, fost ministru de Externe.
Criza Brexit a afectat-o pe Theresa May şi Partidul Conservator, formaţiune care riscă să obţină un rezultat dezastruos în scrutinul europarlamentar desfăşurat în Marea Britanie joi. Dan Hannan, un eurodeputat conservator, a declarat că se aşteaptă ca formaţiunea politică să nu obţină niciun mandat în viitorul Parlament European.
Sursa: Mediafax.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: marea britanie , Theresa May , Parlament European , Uniunea Europeană Guvernului P , Partidul Conservator , Marii Britanii , Boris Johnson , Financial Times , Criza Brexit , Dan Hannan , Partidului Conservator
Vizualizari: 1763
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Prof. de Geografie
Acum 8 ore
@Hermannstadt
Acum 8 ore
Pastor Marginas
Acum 9 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
X