Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la cap, fiind transportat la spital, după ce a intrat cu trotineta pe contrasens și i-a tăiat calea unui biciclist de 40 de ani. Accidentul a avut loc pe pista de biciclete din parcul Sub Arini.
Un echipaj SMURD din cadrul ISU Sibiu a intervenit de urgență pentru acordarea asistențe medicale copilului, care în acest moment este conștient, cu traumatism cranio-cerebral. Copilul a primit asistență medicală și a fost transportat la Spitalul Luther pentru investigații suplimentare, transmite slt. Alina Voina, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.
Potrivit polițiștilor sibieni, copilul care conducea o trotinetă, a pătruns pe sensul opus de mers și a fost acroșat de un biciclist de 40 de ani, care circula regulamentar din contrasens. Se întocmește dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, arată Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Elena Welter , Urgență Sibiu , Parcul Sub Arini , Județului Sibiu , Spitalul Luther , Alina Voina
Vizualizari: 2471
Ultimele comentarii
Acum 19 minute
LOL
Acum 30 minute
Hermannstadt
Acum 56 minute
John
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
HBomb