Papa Francisc a sosit în urmă cu aproximativ două ore în România, pentru vizita istorică programată între 31 mai şi 2 iunie. Călătoria apostolică a papei Francisc în România are loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, şi se desfăşoară sub genericul "Să mergem împreună”, relatează Digi 24.
Președintele Klaus Iohannis și Papa Francisc au început discuțiile bilaterale, în jurul orei 12:40, după ce Sfântul Părinte a Salutat garda de onoare, fiind primit cu onoruri oficiale la Palatul Cotroceni.
Papa Francisc a plecat de la Aeroportul Otopeni cu un autoturism Dacia Logan, cu numerele „SCV1” - abreviere a Status Civitatis Vaticanae. Pe DN1, sute de oameni au oprit mașinile și l-au salutat pe Sfântul Părinte de pe sensul opus, mai arată sursa citată.
Pontiful a prezentat la ora 13:00 primul discurs al vizitei în cadrul întâlnirii cu autoritățile, reprezentanții societății civile și membrii Corpului Diplomatic.
La 15:45, Papa Francisc merge la Palatul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române pentru o întâlnire privată cu Patriarhul ortodox, după care urmează întâlnirea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe, în fața căruia prezintă cel de-al doilea discurs al vizitei. Prima zi a papei în România se va încheia cu Sf. Liturghie oficiată în catedrala ”Sf. Iosif” a arhidiecezei romano-catolice de București.
Sursa video: Youtube/TVR
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Dacia Logan , Corpului Diplomatic , Preşedintele Klaus Iohannis , Palatul Cotroceni , Sfântul Ioan Paul , Sfântul Părinte , Aeroportul Otopeni , Status Civitatis Vaticanae , Palatul Patriarhiei Bisericii , Papa Francisc
Vizualizari: 878
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
R
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Newman
Acum 12 ore
Newman
Acum 12 ore
C