Vineri,
27.11.2020
Ceata
Acum
-4°C

Sibiu-Pitești: Ce se întâmplă cu fiecăre secțiune în parte din viitoarea autostradă

07 Iunie 2019 17:57

Sibiu-Pitești: Ce se întâmplă cu fiecăre secțiune în parte din viitoarea autostradă

Până când va fi gata autostrada Sibiu-Pitești, în presa românească vor mai fi publicate sute și poate chiar mii de știri și analize despre cum se lucrează sau nu se lucrează pe șantier sau despre birocrația de la București care împiedică realizarea proiectului - unul necesar în primul rând pentru România.

Zilele acestea se împlinește jumătate de an de când a fost eliberat cel mai așteptat document care să permită demararea construcției șoselei - acordul de mediu. Ocazie cu care am decis să recapitulăm situația legată de viitoarea autostradă la acest moment, conform ultimelor informații transmise de Ministerul Transporturilor.

Principalele prevederi ale acordului de mediu pot fi citite în următorul articol:

http://www.turnulsfatului.ro/2019/01/03/autostrada-sibiu-pitesti-77-de-case-vor-fi-demolate-opt-noduri-rutiere-noua-tuneluri-71-de-poduri/

Secțiunile 1 (Sibiu-Boița) și 5 (Curtea de Argeș-Pitești): Când se va finaliza evaluarea ofertelor

Până în prezent, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat deja la licitaţii pentru secţiunile 1, 4 şi 5, prima secţiune având deja constructor. Este vorba de Porr Construct, cu care instituția statului a semnat contractul de „Proiectare și execuție autostrada Sibiu-Pitești, Secțiunea 1 Sibiu-Boița, km 0+000 km 14 + 150 - Lot 1 km 0+000 - km 13 + 170” pe data de 19 aprilie 2019.

În ceea ce privește Secțiunea 5 (Curtea de Argeș-Pitești), rezultatul intermediar al evaluării a fost contestat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Potrivit ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, pe data de 2 aprilie CNSC a emis o decizie prin care „ia act de renunțarea la contestația formulată de Tirrena Scavi SPA și admite contestația formulată de asocierea CHINA Railway 14th Bureau Group Co. Ltd - Viaponte ROM SRL - Viaponte Projetos e Consultoria de Engenharia SA și obligă autoritatea contractantă să reevalueze oferta depusă de asocierea CHINA Railway 14th Bureau Group Co. Ltd - Viaponte ROM SRL - Viaponte Projetos e Consultoria de Engenharia SA”.

În prezent, pe rolul Curții de Apel București se află în curs de soluționare plângerea formulată de ASTALDI SpA împotriva deciziei CNSC citată mai sus.

Sectoarele 2 (Boița-Cornetu) și 3 (Cornetu-Tigveni): Licitațiile pentru refacerea studiilor geotehnice

La mijlocul lunii martie 2019, mai exact pe data de 15, CNAIR a lansat licitația pentru completarea documentației la proiectul autostrăzii Sibiu-Pitești: este vorba despre execuția de foraje geotehnice pe secțiunile 2 și 3 ale viitoarei autostrăzi, deoarece acestea nu aveau studiul de fezabilitate reactualizat. Studiile geotehnice urmează să le completeze pe cele existente, indicând dacă și cum poate fi construită autostrada pe cele două secțiuni. Potrivit anunțului CNAIR, este vorba despre lucrări specifice de investigare a terenului - lucrări de foraje, activități de prospectare geofizică și inginerie geotehnică.

Precizăm că cele două secțiuni au lungimi de 30, respectiv 37 de km și includ o serie de lucrări al căror traseu este de pe acum discutabil, în sensul că ar trebui mutat. Cel puțin asta rezultă dintr-un raport finalizat în decembrie 2017, de către Institutul geologic al României, pe tema geologiei amplasamentelor tunelurilor autostrăzii Sibiu – Pitești.

Durata de execuție a contractului urmează a fi de 9 luni de la emiterea ordinului de începere, iar valoarea estimată a contractului este de 4,5 milioane de lei, fără TVA. Potrivit calculelor celor de la CNAIR, evaluarea tehnică a ofertelor ar trebui să se încheie cel târziu pe 10 iunie 2019, zi în care să fie realizată evaluarea financiară. Însă și de data aceasta socoteala de acasă nu corespunde cu cea din târg. Economia.net scrie că CNAIR va relua licitaţia pentru forajele geotehnice pe secţiunile 2 şi 3 ale Autostrăzii Sibiu – Piteşti, la alt preţ, după ce precedenta licitaţie a fost anulată, nefiind înscris niciun participant.

Licitația pentru sectorul 4 (Tigveni-Curtea de Argeș)

Pe data de 9 martie 2019 a fost demarată procedura aferentă contractului „Proiectare și execuție Autostrada Sibiu-Pitești, Secțiunea 4: Tigveni - Curtea de Argeș” prin publicarea în SEAP a Anunțului de Participare. Pe site-ul achizițiilor publice se menționează că procedura se află încă în desfășurare. Data de deschidere a ofertelor era preconizată inițial pentru 14 mai, aceasta fiind ulterior amânată pentru 4 iunie și 28 iunie. Această secțiune a viitoarei autostrăzi va avea lungimea de 9,86 km, iar valoarea contractului este estimată la 2 miliarde de lei.

Situația sectorului 6 (legătura dintre autostradă și Râmnicu Vâlcea)

Din 2017 și până acum, CNAIR a tot scos la licitație, pe rând, proiectarea și execuția celor cinci secțiuni ale autostrăzii Sibiu – Pitești. Deși e un segment important, Drumul Național care ar trebui să facă legătura dintre Râmnicu Vâlcea și viitoarea autostradă, care a fost întitulat „secțiunea 6”, de 16,5 km (dintre care 2,5 km de drum nou construit), a fost lăsat de izbeliște. Nu a fost inclus nici în bugetul Ministerului Transporturilor.

În cadrul celui mai recent răspuns oferit parlamentarilor de ministrul Răzvan Cuc, se menționează că „în momentul de față se află în pregătire documentația de atribuire aferentă contractului de Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de execuție pentru Realizarea conexiune DN73C cu Autostrada Sibiu-Pitești (Nod Tigveni) și Modernizare DN73C (km 44+800 - km 68+000)”.

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor
Telefon:
0757201737

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus