Au tăiat legume, au pus condimente și apoi au gustat. Și nu, nu s-a întâmpat într-o bucătărie așa cum ați crede, ci într-o șură din Muzeul Astra. Acolo, preț de 40 de minute, aproximativ 20 de spectatori au aparticipat la un spectacol ce a combinat mâncarea cu teatrul.
Aprope 30 de spectatori români și străini au fost invitați să participe la crearea unei supe în cadrul unui spectacol, din muzeul Astra. Intitulat Borcan, spectacolul sub regia frnțuzoaicei Delphine Bailleul a ajuns la Sibiu odată cu FITS. Practic, spectatorii au fost introduși în povestea unei supe, la gătirea căreia au și participat.
De departe, cei mai fascinați au fost copiii. Însă, nici străinii nu s-au dezis.
Un cuplu venit special din Suedia pentru FITS se declară încântat. „Acest spectacol a fost minunat pentru că spectatoriiau fost implicați. A fost foarte interesant să stăm toți în jurul unei mese să tăiem legume și apoi să mâncăm toți. Iar supa este delicioasă”, spune bărbatul.
Și soția acestuia este încântată și chiar vrea să încerce să gătească acasă supa de legume. „Nu au folosit foarte multe ingrediente și nu pare deloc greu. Cel mai probabil, după ce mă întorc acasă o să încerc și eu rețeta. Mi s-a părut foarte interesant cum au reușit să mixeze bucătăria românească cu cea franțuzească și să creeze această supă extraordinară”, spune ea.
Și românii au fost impresionați. „Ne-a plăcut tare mult că am putut participa. În general, la spectacole ești un simplu spectator, acum, însă, a trebuit să tocăm legumele”, spune Dumitrița, ce a venit din Satu Mare la Sibiu.
Spectacolul a ținut aproximativ 40 de minute și s-a terminat cu degustarea supei la care au pus osul la treabă toți cei prezenți.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1586
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
Florin alexandru
Acum 2 ore
@bastiu
Acum 3 ore
Emil
Acum 6 ore
Marina