Joi,
03.10.2024
Cer Senin
Acum
22°C

Constantin Chiriac, premiat de președinte pentru eforturile ce au condus la realizarea FITS

Constantin Chiriac, premiat de președinte pentru eforturile ce au condus la realizarea FITS

Un eveniment cu totul deosebit, Gala Celebrităților din cadrul FITS a ajuns la cea de-a șasea ediție aseară. Seara de gală s-a desfășurat, așa cum se obișnuiește, imediat după ceremonia de la Aleea Celebrităților, la Sala Thalia. În cadrul evenimentului au fost decernate premiile anului 2019, pe scenă urcând pe rând titani ai teatrului contemporan.

Directorul Teatrului Național „Radu Stanca” și al FITS, Constantin Chiriac, a fost premiat pentru eforturile ce au condus la realizarea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Sergiu Nistor, consilierul președintelui Klaus Iohannis, a fost cel care a urcat pe scenă și i-a înmânat premiul, citind un mesaj din partea fostului primar al Sibiului. Scrisoarea deschisă subliniază importanța festivalului și mulțumește publicului pentru participare.

„Festivalul este rodul artiștilor dar și al publicului”, a transmis Klaus Iohannis.
GALA Sebastian Marcovici21

Premiul Virgil Fronda a fost înmânat actorului Florin Piersic Jr. care s-a prezentat pe scenă împreună cu fiul său, Sasha. Marele artist român a ales să mulțumească pentru premiu într-un mod inedit – l-a lăsat pe fiul său să facă onorurile. „Tati mulțumește pentru premiu și speră să nu dezamăgească publicul”, spune băiețelul de trei ani, Sasha Piersic.

GALA Sebastian Marcovici34

Premiul Iulian Vișa a fost oferit tinerilor regizori Andrei și Andreea Grosu. Cei doi au mulțumit publicului pentru susținere și BRD care le oferă un turneu în 23 de orașe cu viitorul lor proiect, pe care l-au construit împreună cu studenții Facultăţii de Teatru din Sibiu și cu actorii TNRS.

Alte două premii speciale au fost oferite profesorului Noel Witts și E.S. domnului Ambasador Emil Hurezeanu, iar BRD Groupe Société Générale a primit premiul pentru o colaborare și un parteneriat de excepție.

Evenimentul Gala Artiștilor a fost prezentat de Cătălin Ștefănescu.

 

Foto: Sebastian Marcovici

GALA Sebastian Marcovici44 GALA Sebastian Marcovici50 GALA Sebastian Marcovici55 GALA Sebastian Marcovici56 GALA Sebastian Marcovici58 GALA Sebastian Marcovici72 GALA Sebastian Marcovici19 GALA Sebastian Marcovici27 GALA Sebastian Marcovici29 GALA Sebastian Marcovici41 GALA Sebastian Marcovici43

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Denisa Laicauf

de Denisa Laicauf

Denisa Laicauf Reporter 0744196362

Comentarii

1 comentarii

coco chanel

Acum 5 ani

Maia Morgenstern, o mare artista! N-are nevoie nici de tinuta de gala. Poarta o rochie ca de piata...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus