Muzeul ASTRA & Revista Transilvania vă așteaptă în 27-28 iunie, joi & vineri, de la ora 18, la librăria Humanitas din Sibiu, la colocviile revistei Transilvania, ediția a 15-a.
În 2004, împreună cu Dragoș Varga, ne-am spus să încercăm să refacem colocviile naționale ale revistei Transilvania.
Înainte de 1989, vreme de un deceniu, mai precis între 1977 și 1986, colocviile de la Sibiu ale revistei Transilvania au fost unul dintre punctele importante de întâlnire ale minților care încercau să gândească liber literatura. Mircea Tomuș, care a condus Transilvania între 1972 și 1990 (și apoi între 2000 și 2002), reușise să facă din ea una dintre cele mai vii și mai influente reviste de cultură din țară. Colocviile anuale ale revistei veneau să capitalizeze acest prestigiu al Transilvaniei - făcând astfel din Sibiu un centru de reflecție critică și teoretică asupra literaturii de o calitate și de o libertate cum mai existau foarte puține în țară. Acum câțiva ani, Mircea Braga a adunat într-un volum masiv lucrările acelor ediții - și se poate constata cu suprindere cât de liber și de consistent se putea vorbi în acele vremuri. E meritul lui Mircea Tomuș și al echipei lui extraordinare de la Transilvania acelor vremuri (Mircea Braga, Mircea Ivănescu, Ion Mircea) de a fi reușit această performanță împotriva unui întreg context istoric ostil culturii libere.
Știind bine toate acestea, înțelegând care era standardul de excelență la care trebuia să ne raportăm, am reluat așadar din 2004 colocviile anuale ale Transilvaniei, alături de Dragoș Varga. Habar n-aveam dacă și ce vom reuși, eram doar doi băieți de 26 de ani îndrăgostiți de literatură. Și exact așa le-am făcut an de an - din dragoste pentru literatură. Probabil că acest lucru s-a simțit - de vreme ce, pe parcursul acestor 15 ani, au acceptat să vină la Sibiu cele mai importante nume ale culturii literare de azi.
Iată-le ajunse acum la ediția a 15-a. Și mă bucur că alături de Dragoș Varga și de mine sunt acum în echipa revistei Transilvania doi tineri care, culmea, au tot vreo 26 de ani - și sunt la fel de îndrăgostiți de literatură - Vlad Pojoga & Ştefan Baghiu. Ei inaugurează, în fapt, a treia generație postbelică de editori ai revistei - a cărei continuitate e, astfel, asigurată.
Prin urmare, Muzeul ASTRA & Revista Transilvania vă așteaptă în 27-28 iunie, joi & vineri, de la ora 18, la librăria Humanitas din Sibiu, la colocviile revistei Transilvania, ediția a 15-a.
Vom discuta despre cei 30 de ani de literatură de după comunism. Ne vom propune, mai precis, să punem în dezbatere trei decenii de transformare în planul literaturii.
Evenimentele vor fi moderate de organizatorii evenimentului, membri ai redacției Revistei Transilvania, scriitorii și criticii Radu Vancu, Dragoș Varga, Vlad Pojoga și Ștefan Baghiu.
Deschiderea Colocviilor va avea loc joi, 27 iunie, la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu. Tema discuției inaugurale va fi 1989-2019: Literatura română la 30 de ani după comunism.
Vineri, 28 iunie, de la ora 18:00, tot la Librăria Humanitas, va avea loc o dezbatere cu tema Poezia română în ultimii 30 de ani, în cadrul căreia vor fi lansate cărțile recente de poezie ale lui Florin Iaru & Emilian Galaicu-Păun, doi dintre cei mai importanți poeți români de azi.
Iar faptul că Emilian Galaicu-Păun este scriitor român din Basarabia este, simbolic vorbind, cum nu se poate mai nimerit în acest context al revizitării literaturii române la 30 de ani de la Revoluție: fiindcă există o singură literatură română, pe care trebuie să ne obișnuim s-o gândim cât mai integrator.
Vă așteptăm, așadar, alături de noi la colocviile revistei Transilvania, joi & vineri seara, de la ora 18 - pentru a regândi împreună literatura română din ultimii 30 de ani.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Adriana Stănilă , Radu Vancu , Librăria Humanitas , Lucian Blaga , Dragoș Varga , După Revoluție , Constantin Noica , Teodora Coman , Mirela Ocinic , Academiei Române , Dumitru Chioaru , Rita Chirian , Mircea Ivănescu , Universitatea Babeș , Florin Iaru , Basarabian Party , Mircea Braga , Alexandru Ioan Cuza , Andrei Terian , Revista Transilvania , Literatură Universală , Pentru Sibiu , Mircea Tomuş , Revistei Transilvania , Ştefan Baghiu , Bogdan Federeac , Emilian Galaicu , Rodica Grigore , Revista Euphorion , Ioan Radu Văcărescu , Sextil Puşcariu , Deschiderea Colocviilor , Bogdan Crețu , Ion Mircea , Institutelor Academiei , Alina Bako , Vlad Pojoga , Andreea Coroian Goldiș , Cosmin Borza , Filologie Română , Istorie Literară , Ovio Olaru , Roxana Patraș , Emilian Galaicu-Păun , Alex Goldiș , Antonio Patraș
Vizualizari: 1747
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Iliescu
Acum 2 ore
Troll.E.Buzu
Acum 3 ore
Lutte
Acum 3 ore
Pastor Marginas
Acum 3 ore
Emil