Curtea Constituțională a validat astăzi, în unanimitate, referendumul pe justiție din 26 mai și a respins toate contestațiile depuse împotriva consultării populare, au declarat pentru G4Media.ro surse participante la dezbateri. Potrivit acestora, președintele CCR, Valer Dorneanu, care a fost și judecător raportor în această speță, a intenționat sesizarea Comisiei de la Veneția cu o serie de întrebări legate de referendumul pe justiție. Dorneanu a renunțat însă la această idee după ce ceilalți judecători i-au atras atenția că toate nelămuririle sale fuseseră deja clarificate de Comisia de la Veneția în opinii anterioare.
Potrivit unui cmunicat de presă transmis ulteriior de CCR, conexând cauzele, în urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi:
A respins contestațiile formulate cu privire la referendumul naţional desfăşurat în data de 26 mai 2019;
A constatat respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 26 mai 2019;
A constatat că referendumul naţional desfăşurat în data de 26 mai 2019 este valabil;
A confirmat rezultatele referendumului naţional desfăşurat în data de 26 mai 2019, constatând că majoritatea participanților la vot, care au exprimat opțiuni valabile, a ales la ambele întrebări răspunsul afirmativ;
A constatat că referendumul cu privire la probleme de interes național inițiat de Președintele României în temeiul art.90 din Constituție este consultativ.
”Hotărârea este definitivă și general obligatorie. Înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curții Constituționale se prezintă Camerei Deputaților și Senatului, întrunite în ședință comună”, se mai precizează în comunicatul CCR.
Curtea Constituţională a reluat joi discuţiile privind validarea rezultatului referendumului pe justiție din 26 mai, pe ordinea de zi a şedinţei aflându-se şi cinci contestaţii referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea consultării populare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Camerei Deputaților , Monitorul Oficial , referendum , Curtea Constituţională , Valer Dorneanu , Pentru Sibiu
Vizualizari: 764
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Xxx
Acum 7 ore
Xxx
Acum 7 ore
Kokos
Acum 7 ore
X-ulescu
Acum 7 ore
Nobody