În direct la Antena 3, unde altundeva, prefectul județului Sibiu a anunțat în urmă cu câteva ore că a emis ordinul de încetare a mandatului primarului Sibiului, Astrid Fodor, în baza unei decizii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Legal, prefectul și-a acoperit spatele și a emis această decizie știind însă că ea nu va avea niciun efect. Iar faptul că a făcut anunțul la Antena 3, în loc să convoace o conferință de presă sau să transmită un comunicat presei arată cât se poate de clar că în spate e doar o manevră mârșavă. Pentru că nici nu s-a uscat bine cerneala pe semnătura ordinului și filiala locală a PSD a și trimis un comunicat prin care înfierează cu mânie proletară întreaga situație de incompatibilitate a primarului Sibiului.
Astrid Fodor și Virgil Popa au intrat în colimatorul Agenției Naționale de Integritate pe o speță stupidă, care nu arată altceva decât haosul care domnește peste legislația română. Trei legi diferite obligau, practic, viceprimarii să păstreze și poziția de consilier local și obligau consilierii locali să facă parte din consilii de administrație la școli și grădinițe. Toți consilierii locali au făcut parte din aceste consilii de administrație, funcții, de altfel, neremunerate. Deci nu se poate vorbi de vreun prejudiciu produs de consilierii locali-viceprimari-membri în consiliile de administrație. Ambii au trecut printr-un proces care s-a încheiat diferit strict din rațiuni de durată. Procesul lui Virgil Popa s-a încheiat înainte de apariția Legii 59 din 2019, în timp ce procesul actualului primar s-a încheiat cu această lege în vigoare. Legea, apărută în aprilie, spune așa: starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcție sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la data la care a încetat funcția sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate. În traducere liberă, povestea e încheiată, îngropată o dată cu încetarea mandatului de viceprimar.
Arhitecții în scandaluri din PSD n-aveau cum să o lase însă așa. Apariția prefectului la Antena 3 a fost urmată de comunicatul trimis de președintele filialei locale, Bogdan Trif. „Îi cer, încă o dată, doamnei Astrid Fodor să respecte decizia instanței judecătorești și să se retargă din funcția de primar al municipiului Sibiu. Pentru a nu fi acuzați de subiectivism pot să-i dau doamnei primar exemplul fostului viceprimar al Sibiului, Virgil Popa, care s-a retras din funcțiile publice, inclusiv din calitatea de candidat la europarlamentare pentru că a fost declarat incompatibil, într-un caz similar, în perioada în care și domnia sa, ca și doamna Fodor, a ocupat scaunul de viceprimar al Sibiului”. Dacă era atât de dornic ca doamna Astrid Fodor să se „retargă”, domnul președinte și ministru ar fi trebuit să își convingă cei 104 colegi de partid să nu inițieze legea care a făcut diferența între procesele celor doi viceprimari, pe domnul Nicolicea, pe domnul Rădulescu-Mitralieră, pe doamna Andreea Cosma, pe doamna Rovana Plumb, pe toți cei până la 104 care au inițiat legea 59. Dar probabil că l-ar fi dat afară din partid, așa că mai bine face valuri în lighenuțul celor 10% pe care i-a scos la ultimele alegeri. Eu, unul, m-am săturat să tot fim luați de proști, să ni se servească jumătăți de adevăruri condimentate cu minciuni și mistificări.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Astrid Fodor , Bogdan Trif , Agenției Naționale , Parchetul Înaltei Curţi , Virgil Popa , Rovana Plumb , Andreea Cosma
Vizualizari: 5003
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Gicu
Acum 2 ore
Merluciu
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Lucka
Acum 2 ore
Kukuruku