Joi,
12.09.2024
Innorat
Acum
16°C

Organizația ALDE Sibiu, pedepsită de Tăriceanu. Biroul județean a fost dizolvat

Organizația ALDE Sibiu, pedepsită de Tăriceanu. Biroul județean a fost dizolvat

Conducerea organizației județene a ALDE Sibiu a fost dizolvată, alături de alte 36 de filiale județene, în urma unei decizii a președintelui Călin Popescu Tăriceanu. Președintele ALDE a anunțat astăzi că filialele ALDE cu rezultate slabe la alegerile europarlamentare din 26 mai vor fi sancţionate, în condiţiile în care partidul nu a reuşit să treacă pragul electoral necesar pentru a obţine un mandat în legislativul european. „Conducerile filialelor care au avut rezultate slabe la alegerile pentru Parlamentul European, toate filialele care au obținut sub 5% au fost dizolvate birourile teritoriale și li s-a dat termen o săptămână președinților de fililală să vină cu noi propuneri”, a anunțat Tăriceanu.

La Sibiu rămâne doar președintele

Din conducerea ALDE Sibiu nu va mai rămâne în funcție decât președintele. ”Avem șapte zile la dispoziție pentru a numi un alt Birou Județean. Decizia de la București a fost să rămână doar președintele în funcție, acesta urmând să aleagă un alt Birou Județean. Nu am făcut încă o analiză cu privire la persoanele care vor face parte din viitorul Birou, urmează în următoarele zile. Decizia propusă este să venim cu alții, adică o înlocuire totală”, a declarat pentru Turnul Sfatului președintele organizației ALDE Sibiu, Ovidiu Tocaciu.

ALDE Sibiu: 2,36% la europarlamentare

ALDE a obținut la Sibiu 2,36% la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai, mult sub media partidului. Călin Popescu Tăriceanu a declarat că „cei care nu s-au implicat în campania electorală, cei care au făcut un fel de non combat, (...) vor trebui să lase locul altora care sunt dispuși să se implice în efortul pentru următoarele alegeri” dar și că partidul va trebui să „performeze” la fiecare rundă de alegeri: „Unii dintre colegi au argumentat că slaba implicare a fost datorită lipsei de interes, că nu există un interes direct din partea organizațiilor locale. O să existe mai departe oameni care o să fie pe deplin conștienți că fiecare rundă de alegeri este o miză și că trebuie să performăm (...) Aceasta a fost decizia, probabil dureroasă pentru unii, care au luat prea lejer aceste alegeri. Rezultatele vorbesc de la sine”, a concluzionat Tăriceanu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Infractorul Imun la justitie

Acum 5 ani

Aha...se razbuna infractorul de tariceanu pe slugile nevrednice ?!...dupa ce s-a vazut cu sacii in caruta si scapat, cel putin temporar de puscarie, incepe sa urle tot mai tare... se pregateste pentru prosteala de anul viitor....... probabil isi va angaja niste pungasi scosi din puscarii de PSD, mai abili in a vota multiplu si a fura la alegeri decat slugile in costum pe care le pedepseste acum. "schimba tactica", adica.
Raspunde

Nicu

Acum 5 ani

Alde Sibiu ca organizatie politica nu a facut nimic!Eu ca sibian care sunt interesat de politica locala n am observat nicio miscare de imagine a Alde Sibiu! La mine in cartier nu este nicio organizatie de cartier a Alde Sibiu Hipodrom,ce sa mai vorbesc de organizatia sectiei de votare!Bine le a facut Tariceanu!Nu asa se face politica?
Raspunde

yyy

Acum 5 ani

media pe tara sub 5%, pe el nu se executa? de aia latra domnul pres asta d ela Sibiu zilele trecute, ca sa se vada de ce el e vrednic...
Raspunde

qwerty

Acum 5 ani

Astia-s aia care, in disperare de cauza, va umpleau saptamana trecuta de comunicate retarde. Dar v-au prins bine banii, nu-i asa?
Raspunde

B.Utoru

Acum 5 ani

Liberalismul sibian a sucombat demult. Oportuniștii s-au lipit de PD în actualul (și falsul !) PNL, iar unii nostalgici au crezut ca mai au viață în făcătura ALDE, care a devenit remorcuța PSD. Niște nenorociți!
Raspunde

Iooo

Acum 5 ani

ALDE nu reprezinta liberalismul. ALDE a fost format in majoritate de penali alungati din alte partide. Drept dovada alierea cu PSD si faptele inteprinse impreuna. Cat despre aceasta stire, Tariceanu este principalul vinovat pentru 4%. Ca la precedentele alegeri au prins locuri in parlament, este o minune care nu se va mai repeta.
Raspunde

Sibian Vero

Acum 5 ani

Eu stiu ca pestele de la cap se impute!!Masura trebuia invers aplicata, membrii simplii nu au nici o vina(doar ca s-au alaturat la astfel de lichele), prima data sa scape de presedinti, vicepresedinti, oportunisti, etc ...cu macariceanu in frunte ...doar cine o gestionate situtia de la nivel central in jos catre teritoriu, si toti pupincuristii au executat fara sa comenteze?!?!Astia cred ca daca la nivel central fac manarii cu ciuma rosie ca sa isi asigure locurile caldute, nu ii pedepseste poporul care s-a saturat de scursuri. Cat despre al nostru viteaz de Sibiu...e cel mai vrednic.....pt dus la sapat santuri(poate asa se va vedea si ceva in urma lui in Sibiu nu numa vorbe goale)!!!Da ...Fiecare pasare pe limba ei piere. Ii dai jos, ii dai afara, o sa ii regasesti la alt partid(cel mai bun exemplu e latratorul asta insignificant de la ALDE Sibiu)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus