În luna iulie 2018 unul dintre cei mai bogați cetățeni germani, miliardarul în euro Hasso Plattner, a donat Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, prin institutului pe care îl patronează, suma de 4,2 milioane de euro. Aceasta a fost cea mai mare sumă donată unei universități din România în ultimele decenii. Contractul semnat dintre cele două părți prevede că banii vor fi direcționați în susținerea tinerilor studenți și cercetători din Sibiu, în vederea creării unor produse noi și, implicit, dezvoltarea orașului.
Atunci, rectorul universității, Ioan Bondrea, a declarat că începând cu anul 2019 în cadrul ULBS vor lua naștere o serie de proiecte finanțate cu banii donați din Germania, totul în baza unei metodologii atent structurate.
Recent, în cadrul unui interviu, l-am întrebat pe conducătorul universității sibiene câți bani au fost cheltuiți sau bugetați pentru anul 2019 din donația Institutului Hasso Plattner.
Ioan Bondrea spune că „ține foarte mult” la donația, respectiv la proiectele inițiate cu banii primiți de la Institutul Hasso Plattner, pentru că acestea susțin educația și cercetarea în universitate. Rectorul ULBS susține că instituția vrea să folosească această sumă „în mod rațional și eficient în susținerea atât a studenților, masteranzilor, doctoranzilor, cât și a tinerilor cercetători și a cadrelor didactice”.
Potrivit rectorului ULBS, pentru anul 2019 au fost programate sume de aproape 2 milioane de euro, fiind divizată în două direcții. Astfel, în cadrul universității sibiene a fost înființat un institut de cercetări, care pe anul acesta are un buget de 500.000 de euro, iar universitatea în ansamblu are programate activități de 1,5 milioane de euro. „Spre exemplu, a fost un eveniment important la universitate. Există proiectul „ULBS SMART – Program de burse de excelență pentru proiecte și soluții inovative studențești”, în care am avut peste 60 de aplicații din partea tinerilor. I-am felicitat pe cei care au trecut de prima etapă (40 de studenți au fost desemnați câștigători pentru că au propus idei pentru a realiza produse/servicii inovative - n.n.), beneficiind de câte o bursă de excelență de 1.000 de euro. E un tip de sprijin din acest fond. Mai avem o serie de doctoranzi care au plecat în străinătate să cerceteze pe acești bani. Important e ca acești bani să fie folosiți de întreaga universitate”, a explicat rectorul Ioan Bondrea pentru Turnul Sfatului.
http://www.turnulsfatului.ro/2019/07/25/burse-de-pana-la-8-000-de-euro-pentru-studentii-de-la-ulbs/
„Toate aceste proiecte care necesită finanțare vor fi puse pe hârtie, inclusiv cele de cercetare, și după fiecare an calendaristic, începând cu 2019, va exista la sfârșitul anului financiar un audit realizat de o firmă autorizată la nivel european, astfel încât să vedem dacă îndeplinim toate condițiile referitoare al modul în care noi am cheltuit banii primiți”, a explicat în iulie 2018 rectorul Ioan Bondrea, după semnarea contractului cu Institutul Hasso Plattner la sediul ambasadei României din Berlin.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Turnul Sfatului , Lucian Blaga , Hasso Plattner , Institutului Hasso Plattner , Ioan Bondrea , Institutul Hasso Plattner
Vizualizari: 2287
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Birtu
Acum 1 oră
Marius
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Primaria "smart"