Sâmbătă,
05.10.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Astrid Fodor, aleasă să reprezinte municipiile României în fața autorităților europene

Astrid Fodor, aleasă să reprezinte municipiile României în fața autorităților europene

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a fost aleasă să facă parte din delegația aleșilor români care activează în cadrul Consiliului European al Municipalităților și Regiunilor.

Astrid Fodor a fost aleasă, în cursul zilei de luni, 29 iulie, de către comitetul director al Asociației Municipiilor din România să facă parte din delegația asociației la Consiliul European al Municipalităților și Regiunilor (CEMR). Acesta din urmă “are rolul de a influența politicile și legislația europeană cu impact în funcționarea municipiilor și regiunilor“, se arată într-un comunicat al Primăriei Sibiu, în care este anunțată alegerea lui Astrid Fodor. “Este o onoare și mă bucur că am primit această responsabilitate în numele Asociației Municipiilor din România. Sibiul a excelat prin deschiderea spre Europa și de aceea cunosc avantajele și importanța cooperării la nivel european. Prin prezența în acest Consiliu vom avea posibilitatea să facem cunoscute problemele cu care se confruntă municipiile din România și vom avea în ceilalți membri exemple de soluții și bune practici în guvernarea locală și regională, pe care le putem importa în folosul comunităților noastre“, declară Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, potrivit comunicatului remis redacției Turnul Sfatului.

Înființată în urmă cu 68 de ani, în cadrul CEMR sunt înscrise asociații ale autorităților locale și regionale din 41 de țări, anunță reprezentanții Primăriei Sibiu. Activitatea CEMR are în vedere de la politici referitoare la managementul serviciilor publice locale și regionale, la implicare și cooperare internațională sau mediu, climat și energie. “Consiliul European al Municipalităților și Regiunilor este un organism european organizat cu suportul Comisiei Europene, în cadrul programului Europa pentru Cetățeni. Consiliul are rolul de a influența politicile și legislația europeană cu impact în funcționarea municipiilor și regiunilor“, mai arată reprezentanții Primăriei Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Hermanndorf

Acum 5 ani

Doamne fereste! Cu siguranta, motivul il constituie miliardele de euro atrase de Sibiu din fondurile europene pentru dezvoltare, proiecte mari si civilizatie!
Raspunde

rosu

Acum 5 ani

Te inseli. Hermannstadt este cel mai cunoscut oras din tara. Daca merea ala/aia din Tecuci, cine crezi ca il/o baga in seama? Motivul este clar: notoritatea in UE. Deci, cea mai logica alegere.
Raspunde

@@@

Acum 5 ani

Aoleu! ne-am dat naibii!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus