Preşedintele SUA, Donald Trump, îl va primi pe preşedintele Klaus Iohannis, la Casa Albă, în 20 august, a anunţat purtătorul de cuvânt al Casei Albe. „Preşedintele Donald J. Trump îl va primi pe preşedintele României, Klaus Iohannis,la Casa Albă, în 20 august 2019. Cei doi lideri vor discuta cel mai bun mod de a înfrunta provocările de securitate comune şi căile de a dezvolta schimburile comerciale şi parteneriatele în energie”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, citat de News.ro. Potrivit acestuia, vizita va avea loc în contextul marcării de către România a 30 de ani de la căderea comunismului şi a 15 ani de la aderarea la NATO.
Şi Administraţia prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis va efectua în perioada 19-20 august o vizită la Washington D.C., la invitaţia preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump. „Astfel, marţi, 20 august a.c., va avea loc, la Casa Albă, întrevederea oficială a Preşedintelui României cu Preşedintele Statelor Unite ale Americii. Cu prilejul întrevederii, Preşedintele Klaus Iohannis şi Preşedintele Donald J. Trump vor discuta despre întărirea şi dezvoltarea în continuare a Parteneriatului Strategic puternic şi dinamic dintre România şi Statele Unite ale Americii, în toate dimensiunile sale, inclusiv în plan securitar şi economic”, precizează sursa citată.
Potrivit comunicatului Administraţiei prezidenţiale, „preşedintele României va evidenţia, şi cu această ocazie, faptul că ţara noastră va continua să fie un partener strategic solid şi un aliat responsabil şi de încredere al Statelor Unite ale Americii, una dintre priorităţile politicii externe a României fiind consolidarea relaţiei transatlantice şi a securităţii spaţiului euroatlantic”.
Preşedintele Klaus Iohannis a mai făcut o vizită la Washington în iunie 2017, fiind primul lider est-european primit la Casa Albă de preşedintele Donald Trump.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Casei Albe , Casa Albastră , Statele Unite , klaus iohannis , Statelor Unite , Preşedintele Klaus Iohannis , SUA , Președintelui României , Președintele Donald Trump , Donald Trump , Preşedintele Statelor Unite , Parteneriatului Strategic , Şi Administraţia , Conservatorul American , vizita regala
Vizualizari: 1394
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Canaris
Acum 3 ore
Eruditian Slobozan Baroreu
Acum 4 ore
Opozitia
Acum 4 ore
Sibian
Acum 4 ore
Hermannstadt