Polițiștii sibieni au reținut ieri doi bărbați căutați pentru furturi săvârșite în plin centrul Sibiului. Unul dintre ei a fost căutat aproape jumătate de an, timp în care a reușit să mai săvârșească un furt.
În primul caz, IPJ Sibiu anunță că pe data de 19 august polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 64 de ani, din județul Harghita. Acesta este bănuit că, în perioada 27 iulie – 5 august 2019, „ar fi pătruns prin efracție într-un imobil de pe strada Xenopol din municipiul Sibiu, de unde ar fi sustras bunuri electronice”.
„Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată unității de parchet competente cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a bărbatului”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
În cel de-al doilea caz, polițiștii au reținut un băărbat de 40 de ani pentru furt din automobil. Oamenii legii l-au reținut tot ieri, 19 august, pe bărbatul, originar din județul Dâmbovița, și care e cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat.
„Dâmbovițeanul este bănuit că, în zilele de 4 februarie și 12 mai anul curent, ar fi spart geamurile laterale a două autoturisme parcate în municipiul Sibiu, pe străzile Pompeiu Onofrei și Izvorului, autoturisme din care ar fi sustras bani și electronice”, au precizat reprezentanții IPJ Sibiu.
Astăzi, 20 august, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă, iar cercetările vor continua la nivelul Poliției municipiului Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Judecătoria Sibiu , Pompeiu Onofreiu
Vizualizari: 914
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Irina
Acum 5 ore
FLOD
Acum 12 ore
@Si ciorbele
Acum 12 ore
Florin alexandru
Acum 13 ore
Emil