Ultimele zile au fost de foc pentru FC Hermannstadt, având în vedere plecările de la echipă. Teodor Birț (director al clubului), Marius Lungu (team-manager), Vasile Armenean (oficial) și Ovidiu Boica (ofițer de presă) au fost cei care au anunțat zilele trecute că vor părăsi echipa. În mult așteptata conferință de presă de astăzi, Iuliu Mureșan, directorul executiv al clubului, a lămurit cum stă de fapt treaba la club, ceea ce nu s-a spus până acum.
„Sunt în relații bune cu Birț, a făcut un lucru extraordinar cu echipa în acești patru ani. Mandatul lui a fost pe o perioadă de patru ani, iar acesta a expirat. Consiliul director a hotărât că nu e cazul să prelungească acest contract și din acest motiv Teodor Birț nu mai este la conducere. Nu au fost situații tensionate între noi niciodată, iar acele speculații cum că el a plecat din cauza unor certuri nu sunt adevărate. Marius Lungu a decis să plece împreună cu el, a zis că dacă a venit cu el, va și pleca. Ideea e că Teodor Birț nu a fost dat afară din club, el este acum membru în Consiliul Director”, a declarat Iuliu Mureșan.
Pentru cei plecați s-au găsit repede înlocuitori, pentru a nu afecta activitatea clubului. Pe Marius Lungu îl va înlocui Dănuț Perjă, iar pe Ovidiu Boica - Cosmin Călinescu.
Până la această conferință de presă, nici unul dintre cei care au „plecat” de la echipă nu și-a motivat gestul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Marius Lungu , Dănuț Perjă , Consiliul Director , Iuliu Mureșan , Pe Marius Lungu , Teodor Birț , Cosmin Călinescu , Vasile Armenean , Ovidiu Boica
Vizualizari: 7114
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Ron
Acum 12 ore
Mariana Deacu
Acum 12 ore
BittDanman
Acum 12 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 12 ore
Gheo Poplaceanul