Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Peste 2 săptămâni începe școala. Care sunt principalele probleme în județul Sibiu

Peste 2 săptămâni începe școala. Care sunt principalele probleme în județul Sibiu

Asigurarea cu lemn pentru școlile care n-au încălzire centralizată, un microbuz școlar stricat și lipsa mai multor autorizații ISU privind protecția contra incendiilor - sunt principalele probleme identificate de către Inspectoratul Școlar Județean Sibiu înainte de începerea noului an școlar. Instituția a adunat toate datele despre situația din județ într-un raport pe care îl va prezenta Prefecturii în 2 zile.

Astfel, din raportul IȘJ Sibiu vedem că din cele peste 300 de școli toate au autorizație sanitară de funcționare - fiind singurul punct pozitiv care vizează toate instituțiile.

„Un număr de 39 de unități școlare nu dețin autorizație ISU, dar mare parte dintre ele, respectiv 26 dețin avizele necesare, respectiv au depus documentația necesară. Pentru unitățile care nu dețin avize/autorizație Inspectoratul Școlar va face demersurile necesare către Unitățile Administrativ Teritoriale , în vederea accelerării demersurilor pentru obținerea acestora”, menționează Emilian Novac, inspectorul general.

Anul trecut, dar și în prima jumătate a acestui an la IȘJ figurau 44 de instituții fără autorizație ISU, în aprilie 2019 având loc și o dezbatere cu directorii acestora.

Pregătiri pentru iarnă

Potrivit IȘJ Sibiu, pentru perioada de iarnă la unităţile şcolare unde încălzirea se realizează cu combustibil solid (lemn), necesarul este acoperit în proporţie de aproximativ 85%.

O altă problemă ține de rezolvarea canalizării şi alimentării cu apă în unităţile de învăţământ, acolo unde nu există sisteme centralizate la nivel de localitate (fose septice sau microstaţii de epurare, respectiv, puţuri forate), dar şi refacerea/înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi dotarea cu sisteme centralizate de încălzire (centrale termice). Autoritățile centrale și județene spun că acest subiect se află în atenția lor și spun că „în vederea eficientizării cheltuielilor privind utilităţile se doreşte anveloparea termică a clădirilor prin analiza indicatorilor termici şi finanţarea unor lucrări de izolare termică a construcţiilor şi înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie cu geam termopan pentru eliminarea pierderilor energetice ale clădirilor”.

Totuși, IȘJ transmite că imobilele în care funcţionează unităţile de învăţământ sunt, conform legii, proprietatea consiliilor locale, „acestea având obligaţia alocării sumelor din bugetul local/de stat pentru întreţinerea şi reparaţia lor, precum şi pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu”.

În județul SIbiu există un număr de 42 unități de învățământ care necesită efectuarea de lucrări investiționale în vederea desfășurării activității în condiții optime și care nu sunt cuprinse într-un program de finanțare, au precizat reprezentanții Inspectoratului.
Până la începutul săptămânii viitoare IȘJ Sibiu trebuie să adune noi informații în care să vadă dacă demersurile făcute de către conducerea unităţilor de învăţământ la Consiliile Locale pentru alocarea resurselor necesare în vederea începerii anului şcolar 2019-2020 în condiţii bune sunt îndeplinite; dacă directorii școlilor care nu au autorizație de securitate la incendiu au început procesul de obținere a acesteia; să verifice cum sunt întreținute curțile, terenurile de sport, dar și cum sunt amenajate sălile de clasă, laboratoarele şi cabinetele şcolare.

Situaţia manualelor şcolare

Potrivit IȘJ, necesarul de manuale - cu accent deosebit pe asigurarea manualelor școlare pentru clasa a VII-a - a fost trimis de către fiecare unitate şcolară, centralizat la nivel de inspectorat şcolar şi transmis către Ministerul Educației Naționale, astfel încât acestea să poată fi ridicate de la magazia ISJ Sibiu la sfârşitul lunii august – începutul lunii septembrie.

Licitația pentru manuale a fost lansată târziu - în luna martie. Firmele au avut la dispoziție o lună pentru conceperea proiectelor de manuale școlare pentru a participe la licitație. Primele rezultate au apărut pe 21 august, dar urmează 10 zile în care firmele se pot decide dacă depun sau nu contestații. Potrivit Edupedu.ro, mai puțin de un sfert dintre manualele de clasa a VII-a va ajunge în școli până pe 9 septembrie, majoritatea manuale de limbă străină sau pentru minorități, la ale căror loturi nu a fost depusă până acum nicio contestație.

Planul de şcolarizare

Șeful IȘJ Sibiu mai transmite că proiectele de plan de şcolarizare întocmite de unităţile de învăţământ au fost aprobate și că cele două etape de admitere în învățământul liceal de stat, dual, vocațional și special au fost finalizate.

Astfel, au fost repartizați în învățământul liceal 2.156 elevi, din care, 74 elevi din alte județe, 23 în alte județe; - repartizați 10 elevi pe locuri speciale pentru romi, în învățământul liceal/profesional; - au fost analizate 38 de situații speciale, rezolvate conform prevederilor legale 20 cereri admise, 6 cereri respinse, 8 cereri pentru elevi gemeni, cu propunere de aprobare; - înscrierea în învățământul profesional a 499 elevi în etapa I, - repartizarea în învățămtul liceal a 51 elevi, în etapa a II-a. - repartizarea în învățământul profesional/dual a 73 elevi, în etapa a II-a, nerepartizați 2 elevi - admiterea în învățământul liceal vocațional a 233 elevi în etapa I și a 37 elevi în etapa a II-a - admiterea în învățământul special a 71 elevi.

La aceste etape nu au fost repartizați 71 elevi din alte județe și 11 elevi în alte județe; 7 elevi aurăămas nerepartizați în învățământul liceal după etapa a doua, iar doi în învățământul profesional/dual.

În prezent, patru funcții de director și director adjunct rămân neocupate.

http://www.turnulsfatului.ro/2019/08/25/42-de-directori-numiti-prin-detasare-in-scolile-din-sibiu-patru-institutii-inca-raman-fara-conducere/

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus