Povestea primei curse solitare dus-întors pe toată creasta Făgărașului: 166 de km, aproape 46 de ore, cu zece minute de somn. „E greu de rezumat și pentru cei care aleargă”

Dani Alexandru Cruciat este sibianul care, în urmă cu o lună, a marcat o premieră în munții Făgăraș, parcurgându-le întreaga creastă în alergare, dus-întors. Mai mult, a fost și de unul singur aproape tot timpul. IT-ist de profesie, Dani a început să alerge „ca să merg mai repede pe munte”.

„E greu de rezumat chiar și pentru cei care aleargă. A fost înfricoșător pentru mine”, își începe Dani Alexandru Cruciat povestea isprăvii de la finele lunii septembrie 2025. O cursă de unul singur, a cărei idee s-a născut ca urmare a tradiției pe care și-a format-o în ultimii ani, și anume ca la final de sezon să alerge „ture mai lungi”. 

Pentru „oamenii obișnuiți”, „turele mai lungi” de care vorbește Dani Alexandru Cruciat au aura unor povești din cu totul alte lumi: în care rezistența fizică este strâns legată de cea mentală, în care disciplina prealabilă obligă de la ordonarea somnului, la alimentație sănătoasă.

Acum doi ani, „tura mai lungă” a lui Dani a însemnat participarea la Tor des Géants, considerată una din cele mai dificile competiții din categoria ultra-maratoanelor. Se desfășoară în Alpi, iar Dani a participat la cursa „mai scurtă”, pe un traseu de 140 km și cu o diferență pozitivă de nivel de peste 11.000 de metri (cursă pe care a terminat-o pe locul 16, în 30 de ore și cu 30 de minute de somn). Iar anul trecut, sibianul și-a celebrat finalul sezonului cu o cursă solitară pe creasta Carpaților Meridionali, de la Băile Herculane, la Obârșia Lotrului.

„Îmi place să mă detașez și să fac ture mai lungi. Creasta Făgărașului am mai făcut-o în alergare, dar doar într-un sens. Nu mai aveam chef să merg la niciun concurs și așa am ajuns să ies din zona de confort cu această idee care mi s-a părut înfricoșătoare”, își amintește Dani Alexandru Cruciat momentul în care și-a sădit ideea turei solitare pe toată creasta Făgărașului dus-întors.

Logistica unei astfel de experiențe a presupus pregătiri din timp: de la stabilirea unor puncte de alimentare (trei au fost pe tot traseul), a prietenilor care să asigure sprijin, la pregătirea propriului corp și a psihicului. „De când am început să îmi pun în cap chestia asta nici nu am mai alergat atât de mult, să rămân cu apetit deschis, să nu mai am volum mare de alergare. Cea mai mare teamă îmi era legată de somn. Acum doi ani, când am participat la Tor des Géants, nu am putut să dorm foarte bine cu câteva săptămâni înainte. Prin urmare, la competiție, asta am greșit, prin faptul că nu am avut un somn de calitate în zilele prealabile. Iar când am intrat în a doua noapte a concursului, a fost prima dată când am experimentat halucinații… sunt niște stări în care nu mai gândești foarte clar, motric nu mai poți pune piciorul exact unde vrei. E greu. Dar acolo competiția e foarte bine organizată, în cele din urmă am reușit să ajung la un refugiu, unde era și un doctor, sub supravegherea căruia am dormit cele 30 de minute. Dar aici, pe creasta Făgărașului, de unde acele condiții? Și de aceea îmi era frică să nu pățesc lucruri de acest gen, că dacă mi se întâmplau pe Custura Sărății (cea mai dificilă porțiune din traseul de creastă al Făgărașului – n.r.)… Și am avut emoții, că tocmai Custura Sărății am trecut-o pe noapte”, povestește Dani.

În cele din urmă, la finalul cursei care a durat 45 de ore și 40 de minute, Dani avea să cronometreze doar zece minute de somn, pe care „le-a furat” pe drumul de întoarcere, în zona Bâlea Cascadă. 

”E interesant ceea ce este cel mai greu: ideea că poți să te întorci”

Dani a pornit în alergare pe toată creasta Făgărașului înainte de răsăritul soarelui din dimineața zilei de sâmbătă, 20 septembrie 2025. A beneficiat de sprijinul soției sale, Valentina, și a prietenilor din Clubul Sportiv Montan Sibiu, care i-au asigurat trei puncte de alimentare pe traseu: la Bâlea – Călțun, în Viștea – Fereastra Mare și la Bratila (vârf aflat la aproximativ 18 km de Rudărița, capătul estic al traseului de creastă al munților Făgăraș). În acest puncte, pe lângă alimentație specifică unor astfel de ture, Dani primea și șosete curate, iar pe anumite porțiuni a fost și însoțit în alergare. Asupra lui, în afară de bețele de alergare, avea o centură mai mare, în care a îndesat o haină de vânt, mănuși, telefonul, câteva geluri proteice și batoane cu ciocolată. „Asta a fost și ideea, să am puține lucruri asupra mea, să mă pot mișca mai fluid”.

Dani Alexandru Cruciat a pornit în experiența sa cu un „bagaj” minim asupra lui. Sursa foto: arhiva personală

„Am plecat sâmbătă, la 5:10, de la Mănăstirea Turnu Roșu, însoțit pe primii trei km de Doru, iar după ce m-am încălzit am reușit să țin un ritm decent. În Chica Petrilor am luat direct în față un vânt și o ceață foarte tăioasă și m-am îmbrăcat. După vreo trei ore am trecut de lacul Avrig și am început să simt căldura răsăritului, iar vântul s-a calmat prevestind o zi și o noapte foarte liniștită”, este o parte din „jurnalul” pe care Dani Cruciat l-a publicat pe pagina lui de Facebook, la câteva zile de la finalul turei.

Sunt descrierile crude ale unei experiențe care provoacă emoție și numai la lectură: cum au trecut primele șase ore de alergare, despre căldura ridicată la 12 ore de la start, despre cât de important este un litru de apă primit de la niște turiști ucraineni (pentru că l-au scutit pe Dani de un ocol până la izvor), despre lăsarea din nou a serii și apropierea de capătul estic al traseului de creastă, cel de la Rudărița.

Iar tocmai acea zonă a trezit una din cele mai dificile sentimente în această experiență, spune Dani. „E interesant că cel mai greu mi-a fost ideea că oricând mă pot întoarce. Creierul îți tot zice: de ce faci asta, n-are niciun sens? De ce să mergi încă trei km până la Rudărița, adică șase km dus-întors? Doar pentru că cineva spune că traseul de creastă se termină la Rudărița? Iar faptul că era noapte pe acea ultimă porțiune a făcut experiența și mai grea: acolo pădurea este foarte deasă, este plin de urși și am fost singur vreo șapte km dus, șapte întors, deci 13 – 14 km a trebuit să merg singur, să fac gălăgie și tot timpul să mă întreb «de ce să mai faci ultimii trei km până la Rudărița? De ce?» De aceea, eu cred că înțeleg de ce nu a mai făcut nimeni până acum un astfel de traseu: pentru că oricând știi că poți lăsa lucrurile așa și să te întorci”.

În cele din urmă, în afara unor „sunete ciudate” auzite în noaptea de dinaintea Rudăriței, Dani a întâlnit în cursa sa un singur animal. „Era la început, o capră mai ciudată, cred că era țap, de fapt, și care alerga cu mine în zona Scara și scotea niște zgomote ciudate”.

Cursa începută sâmbăta dimineața a fost terminată duminică noaptea. Sursa foto: arhiva personală Dani Alexandru Cruciat

Finalul

Pe traseul de întoarcere la Mănăstirea Turnu Roșu, Dani a „rupt” singurele zece minute de somn din toată cursa. O cursă care, pentru cei care cunosc creasta Făgărașului, înseamnă tot „în sus și-n jos”.

Finalul a fost unul în care a beneficiat din nou de însoțirea prietenilor săi pasionați de curse de lungă durată, care i-au dat sprijinul psihic necesar de a nu renunța, pe lângă hrana necesară pregătită în refugiul de sub vârful Scara.

„20 minute de stat liniștit în refugiu, haine calde, un sandviș, o ciocolata caldă de la un băiat de-acolo care mi-a zis că–s cel mai nebun dacă nu încerc să termin când am ajuns așa de departe(nu-i venea să creadă până nu i-am arătat ceasul) și am plecat cu o oarecare încredere sceptică înspre (lacul – n.r.) Avrig. Obercăind să găsim poteca prin ceața și vântul de pe Scara (noroc cu track-ul lui Mora), Lacul Avrig și interminabila ultimă urcare de pe Budislavu, unde parcă Făgărașul ne-a amintit unde suntem și cine-i adevăratul omnipotent acolo. Coborâre interminabilă din Șaua Surului până la Mănăstirea Turnu Roșu, alături de Mora și Ana, a fost presărată cu foarte mult și puternic vânt și un mod de alergare robotic. Interesant că doar pe ultimii opt km picioarele au început să cedeze, probabil din cauza frigului și lipsei de calorii”, mai descrie Dani, pe pagina sa de Facebook, finalul cursei sale, care reprezintă o premieră.

Fotografia de la finalul cursei. Sursa foto: arhiva personală

 

O cursă în care a parcurs cei 166 de km ai traseului de creastă al Făgărașilor în 45 de ore și 40 de minute, înregistrând o diferență pozitivă de nivel de 12.700 de metri. „Nu că nu mi-a venit să cred… doar «blank» în gânduri. Ceva lacrimi din cauza oboselii. O adâncă recunoștință pentru corpul și mintea mea, dar și pentru oamenii care m-au ajutat si au făcut asta posibil. «WTF just happened?» Am ajuns la final?  E ciudat lucrul ăsta pentru mine, de obicei încerc să mă bazez, doar pe mine, dar în cazul asta a fi fost imposibil să ajung așa departe și chiar să termin”, mai notează Dani, despre experiența pe care și-o dorește a fi un antrenament pentru a participa din nou, anul viitor, la Tor des Géants. „Deci a fost și un test pentru mine să văd cum va fi la anul”.

„Lucrurile sunt simple acolo”

Dani Alexandru Cruciat va împlini 43 de ani în ultima lună a acestui an. IT-ist de profesie, el spune că s- apucat de alergat „ca să merg mai repede pe munte”. Asta se întâmpla prin 2010. De aproximativ 15 ani, a început să studieze aplicat ce înseamnă și ce presupune alergarea montană pe distanțe lungi. „Îmi plac și concursurile, dar cel mai mișto e că te poți mișca fluid pe munte. De aceea, dacă tot timpul sunt în mișcare pe munte, eu sunt fericit, mă detașez de toate probleme: lucrurile sunt simple acolo”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi