Astrid Fodor rămâne primar al municipiului Sibiu, câștigând procesul cu prefectura Sibiu, care a suspendat-o din funcție pe 3 iulie 2019.
Fostul prefect al Sibiului a emis pe 3 iulie ordinul de încetare a mandatului înainte de termen, considerând că Astrid Fodor nu poate fi compatibilă cu funcția de primar în baza unui raport al Agenției Naționale de Integritate. După primul termen de judecată, Tribunalul Sibiu a decis că Astrid Fodor se poate întoace la Primărie, însă fostul prefect Adela Munteanu, a contestat decizia.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sibiu, Cornelia Prundaru, a declarat, miercuri, 28 august, pentru corespondentul MEDIAFAX, că magistrații au decis ca Astrid Fodor să rămână primar al orașului Sibiu.
„Tribunalul Sibiu s-a pronunțat în dosarul nr. 2075/85/2019, în sensul că instanța de judecată admite excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Instituția Prefectului Județului Sibiu și respinge acțiunea formulată de reclamanta Fodor Astrid Cora în contradictoriu cu această pârâtă. Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Fodor Astrid Cora, în contradictoriu cu pârât Prefectul Județului Sibiu, și în consecință anulează Ordinul nr. 262 din 03.07.2019 emis de Prefectul județului Sibiu, privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatatului Primarului Municipiului Sibiu, doamna Fodor Astrid Cora. Repune reclamanta în situația anterioară emiterii ordinului cu plata retroactivă a indemnizației cuvenite de la emiterea ordinului până la repunerea efectivă în funcție”, a spus Prundaru, citată de Stiripesurse.ro.
Hotărârea Tribunalului Sibiu este definitivă.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Tribunalului Sibiu , Astrid Fodor , Cornelia Prundaru , Agenției Naționale , Tribunalul Sibiu , Adela Munteanu , Hotărârea Tribunalului Sibiu , Fodor Astrid Cora , Primarului Municipiului Sibiu , Prefectul Judeţului Sibiu
Vizualizari: 2823
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sdth
Acum 1 oră
Mary
Acum 1 oră
Opinie
Acum 1 oră
Corbul
Acum 1 oră
Rodica Luminita