Marţi,
17.06.2025
Cer Senin
Acum
28°C

ALDE Sibiu anunță prea devreme racolarea de membri. ”Azi suntem în ALDE, dar nu știu până când”

ALDE Sibiu anunță prea devreme racolarea de membri. ”Azi suntem în ALDE, dar nu știu până când”

ALDE Sibiu a anunțat astăzi sosirea în partid a întregii organizații a Partidului Național Democrat Sibiu. Președintele PND Sibiu, Dorin Măerean, reclamă însă faptul că viitorul nu e sigur, oamenii pe care-i reprezintă nefiind deloc mulțumiți de jocul politic al lui Călin Popescu Tăriceanu. ”Azi suntem în ALDE, dar nu știu până când. Ne vom întâlni și probabil că va rămâne să fiu eu interpretat de către colegi pentru propunerea de a merge în ALDE. Și cu asta s-a sfârșit călătoria noastră politică”, spune fostul lider al PND Sibiu, Dorin Măerean. El spune că alături de el sunt aproximativ 600 de membri.

”Ne bucurăm de venirea lor”

ALDE Sibiu a anunțat astăzi sosirea în organizație a membrilor PND Sibiu. „Noi am spus mereu că suntem o organizaţie puternică şi semnalul nostru de deschidere spre cei interesaţi să facă o politică pentru români şi România a fost recepţionat de membrii organizaţiei politice a PND Sibiu. Ne bucurăm de venirea lor şi împreună vom continua lucrarea începută de ALDE la Sibiu” a declarat Ovidiu Gheorghe Tocaciu, preşedintele ALDE Sibiu.

”Ați văzut Tăriceanu... Iar suntem în impas”

”Călătoria politică” a celor din PND Sibiu este destul de lungă. Au fost membri ai Partidului Poporului – Dan Diaconescu, după care au ajuns în PND, însă au fost înșelați de senatorul Daniel Fenechiu. ”Ne-a promis să-l așteptăm șase luni. După șase luni l-a nominalizat pe altul, care ne tot cerea cotizații. Eu am văzut în ALDE un partid serios, m-am gândit la oamenii ăștia la o soluție, pentru că e o echipă frumoasă, închegată. Acum, ați văzut ce-a făcut Tăriceanu... Iar suntem în impas, nici nu am cuvinte, cum să mai ai încredere în ei? Deocamdată suntem membri ALDE Sibiu, dar să vedem...”, spune Măerean, fostul președinte al PND Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

zzz

Acum 5 ani

interpretare placuta
Raspunde

alde4la100

Acum 5 ani

ce tare!!! 2%+0,002% majoritate :)))))
Raspunde

politrucul

Acum 5 ani

Asta da declaratie! Au fost sinceri fara sa vrea. Adica, suntem in ALDE, dar daca ni se arata altceva ne facem bagajele si plecam....
Raspunde

Wadim Korneliu

Acum 5 ani

Alde romanica este ejectat demult din Alde Europa, adica au ramas cu numele. Iar racolarea de membrii, e ca la prostituate, nu e nici o diferenta...
Raspunde

Iooo

Acum 5 ani

"Eu am văzut în ALDE un partid serios" Cred ca aveti niste probleme daca ati vazut ca ALDE este un partid serios. ALDE nu este partid, este un neg pe pielea PSD, un neg care se usuca.....repede.
Raspunde

B.Utoru

Acum 5 ani

În PND sunt doar doi membri - Măerean și nevastă-sa (din câte știu „pe surse”, femeia vrea să demisioneze). De la plecarea lui Marin cu circa 100 de membri, ALDE Sibiu nu mai înseamnă nimic.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus