O parte dintre florile oferite de sibieni ieri doamnelor profesoare au fost colectate și după ce au fost parte dintr-un manifest pe tema învățământului românesc au ajuns să înfrumusețeze o școală din Rășinari.
Asociața Școala Trimitoare, în parteneriat cu Asociația Antreprenorilor din Domeniul Floristic și mai multe școli din orașul Sibiu, au organizat luni evenimentul ”Manifest pentru învățământul românesc”.
Echipa Școlii Trimitoare a strâns buchete de flori, de la școlile în care cadrele didactice au fost dispuse să le doneze, folosind o cargo-bicicletă pentru transportul acestora.
Buchetele au fost adunate în Piața Huet, unde cu susținerea echipei Asociației Antreprenorilor din Domeniul Floristic, au dorit pregătirea unui aranjament floral cu mesajul: ”S.O.S. Învățământul românesc”.
Spre seară, florile au fost transportate în comuna Rășinari și împodobesc acum școala generală din cătunul Prislop, pentru a oferi o a treia viața acestor plante, menite să aducă bucurie la începutul școlii.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: an scolar , Piața Huet , Florin Cioabă , Școala Națională , Asociația Antreprenorilor , Domeniul Floristic , Asociața Școala Trimitoare , Asociației Antreprenorilor , Pentru Sibiu , Echipa Școlii Trimitoare , stiri sibiu
Vizualizari: 5334
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Amalia
Acum 2 ore
No Name
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Emil