Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Cercul hoților de pe șantierele din Șelimbăr crește. Au mai fost reținuți trei

Cercul hoților de pe șantierele din Șelimbăr crește. Au mai fost reținuți trei

Alte 3 persoane au fost reținute în dosarul instrumentat de polițiștii de la Șelimbăr privind furturile de pe șantiere.

Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, în continuarea activităților desfășurate în urma perchezițiilor efectuate în localitatea Nou, la data de 17 septembrie, au depistat și reținut ieri, 25 septembrie, pentru 24 de ore, trei persoane de sex masculin. Ieri, două dintre acestea s-au prezentat la sediul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, fiind reținute pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Cercetările polițiștilor au fost extinse și cu privire la un alt bărbat, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în Rășinari, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. Se pare că acesta ar fi fost de acord să ascundă autovehiculul pe care suspecții l-au furat de pe șantier, depistat ulterior de polițiști la stână. Și cu privire la această persoană s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, arată Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi bărbați cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt și  control judiciar în cazul bărbatului cercetat pentru tăinuire.

Reamintim că pe 17 septembrie polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au desfășurat ample activități investigativ-operative reușind stabilirea unui cerc de suspecți format din 4 persoane de sex masculin, în vârstă de 25, 26, 28 și 32 de ani, domiciliate în satul Nou, bănuite de furt de pe șantiere. În cadrul cercetărilor efectuate, în extravilanul localității Bradu, polițiștii au depistat ascunsă la o stână o autoutilitară în interiorul căreia au fost identificate toate bunurile reclamate ca furate în data de 11 august 2019. Prejudiciul în valoare de 18.000 euro fiind recuperat în totalitate. La data de 17 septembrie, din cei patru suspecți, cu ocazia perchezițiilor a fost depistat doar unul, împotriva căruia s-a dispus  măsura reținerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, procurorul de caz dispunând cercetarea acestuia în stare de libertate.

furt santiere selimbar furt santiere selimbar furt santiere selimbar furt santiere selimbar furt santiere selimbar furt santiere selimbar

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus