O tânără de 19 ani din Sibiu a trecut prin momente de teroare în ultimele două zile. Aceasta reclamă faptul că fostul ei iubit o urmărește în trafic, că o agresează și că aseară chiar ar fi sechestrat-o.
Un bărbat de 26 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi sechestrat fosta iubită. Polițiștii sibieni au reușit depistarea și reținerea lui la scurt timp după ce prin 112 tatăl tinerei răpite a sesizat întâmplarea. Fostul iubit se afla sub influența amfetaminelor, relatează polițiștii sibieni. Din fericire, fata a fost lăsată să plece într-un final și a reușit să ajungă acasă.
„În jurul orei 21:45, am fost informați cu privire la revenirea la domiciliu a tinerei, care a declarat că fostul său concubin i-a permis să coboare din mașină, iar în toată această perioadă s-a aflat în autoturismul său pe care l-a condus pe DJ106 spre localitatea Agnita. Coroborând informațiile primite de la tânără cu rezultatele obținute în urma activităților investigativ-operative desfășurate de către polițiștii sibieni, în scurt timp pe str. Ștefan cel Mare a fost depistat autoturismul și bărbatul suspectat de săvârșirea acestei fapte. Bărbatul, în vârstă de 26 de ani, domiciliat în Șelimbăr, a fost condus la sediul Poliției Municipiului Sibiu în vederea continuării cercetărilor. Totodată, s-a dispus testarea cu aparatul drugtest, fiind înregistrat rezultat pozitiv la amfetamină”, transmite Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
Se pare că bărbatul și-ar fi urmărit fosta iubită cu mașina, iar în momentul în care a ieșit dintr-un hypermarket situat pe str. Ștefan cel Mare, în urma unor discuții contradictorii, a prins-o de mâini și cu forța a introdus-o în autoturismul său.
Totodată, în urma extinderii cercetărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul este cercetat penal și pentru că pe 1 octombrie, în jurul orei 23:30, ar fi urmărit-o pe tânără în trafic, obligând-o să oprească mașina pentru a purta o conversație. A profitat de geamul portierei din dreapta față lăsat întredeschis pentru a-i lua telefonul pe care l-a aruncat în stradă sub o mașină. În momentul în care tânăra a coborât pentru a și-l recupera a lovit-o cu palma peste față și peste mâna în care ținea telefonul, anunță sursa citată.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, urmând a fi prezentat în cursul acestei zile Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii Biroului Investigații Criminale continuă cercetările.
Foto: arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Poliției Municipiului Sibiu , Județului Sibiu , Judecătoria Sibiu , Arestare Preventivă Sibiu , Luciana Lazăr
Vizualizari: 1951
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Emila Elzoroaba
Acum 10 ore
Aci Duțu
Acum 10 ore
@Sibian vâlcean
Acum 10 ore
Moș Teacă
Acum 10 ore
Aci Duțu