Președintele PSD Sibiu, Bogdan Trif, spune într-un interviu acordat Turnul Sfatului că decontul după prezidențiale va fi făcut de întreaga echipă, nu numai de președinte. Acesta a evitat să spună dacă își va da demisia după alegerile prezidențiale, în situația în care în județ Viorica Dăncilă va obține mai puțin de 20%.
”Nu este vorba despre funcții în partid, ci despre o echipă care are în componență și trei parlamentari care au responsabilități pe zonele pe care le administrează, o echipă care va munci în această campanie electorală”, a declarat Trif.
Pe de altă parte, liderul PSD Sibiu susține că alegerile anticipate sunt ”o temă falsă” și că prin racolarea Adelei Muntea și a lui Horațiu Marin, ALDE Sibiu s-a întărit cu ”doi trădători”.
A cui e vina pentru care a trecut moțiunea?
A noastră pentru că nu am știut să ne selectăm oamenii și am avut pe listele de parlamentari persoane șantajabile pe care PNL le-a exploatat la maximum, dar am avut și trădători de profesie, ca de exemplu, deputatul sibian Ioan Sitterli, care a ajuns în Parlamentul României pe munca PSD Sibiu și care a votat moțiunea de cenzură. Din cauza acestor lucruri am ajuns să pierdem guvernarea la 5 voturi. Este o lecție învățată, iar PSD nu va mai repeta greșelile din trecut.
Ovidiu Sitterli a fost ales pe listele PSD și a votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă
E o pierdere pentru Sibiu că nu veți mai fi ministru?
Căderea Guvernului PSD este o pierdere pentru românii care așteptau implementarea măsurilor din programul de guvernare. Una dintre acestea, de exemplu, a fost acordarea de vouchere de vacanță, o măsură foarte apreciată de mediul privat, o măsură pe care însă PNL și USR au în plan să o elimine imediat ce vor ajunge la guvernare. Mai mult decât atât, știți bine că, acum trei săptămâni, am decis majorarea voucherelor pentru extrasezon la 2080 de lei de la 1450 de lei începând cu anul viitor. Ce credeți? Vor păstra aceste măsuri cei de la PNL și USR? Vă spun eu că NU! De fapt au spus public chiar ei că vor tăia vouchere de vacanță când vor ajunge la guvernare. V-am dat doar exemple care descriu dezastrul pe care-l pun la cale cei de la PNL împreună cu USR. Știți bine că atunci când am preluat mandatul, industria turistică avea cea mai mare fiscalitate din Uniunea Europeană. Acum sectorul turistic din România plătește cele mai mici taxe si impozite din UE: TVA 5%, impozit specific, redevențe zero pentru apele minerale utilizate în turism. În plus, am deblocat proiecte importante pentru turismul din țara noastră și două dintre ele au fost chiar în județul Sibiu. Am semnat contractele de finanțare pentru modernizarea stațiunii Ocna Sibiului și construcția bazei Salvamont de la Păltiniș. Vă reamintesc că imediat ce am ajuns la Ministerul Turismului am reușit să scot România din infringement pe sectorul turistic și astfel țara noastră nu a mai fost în pericol să plătească o amendă uriașă la UE. Acestea sunt doar câteva dintre măsurile pe care le-am luat în timpul mandatului meu. Așadar v-am demonstrat foarte ușor de ce este o pierdere plecarea PSD de la guvernare.
Credeți că vom avea un guvern PNL minoritar sau un guvern tehnocrat?
Oricum ar fi, cert este că va fi un guvern-dezastru. Românii au experiența "guvernului meu" uns de Iohannis de acum trei ani care a reușit performanța să atragă zero fonduri europene, să nu plătească subvențiile fermierilor, să majoreze taxele și impozitele. După această "magnifică" guvernare, 50% dintre români au votat PSD la alegeri. Cât despre un guvern PNL condus de Orban și Turcan cred că acesta va aduce Partidului Social Democrat 60 de procente la următoarele alegeri.
Pot parlamentarii PSD să susțină un guvern minoritar doar pentru a nu avea alegeri anticipate?
Cred că scenariul "alegeri anticipate" este o temă falsă. În ciuda declarațiilor sforăitoare, sunt sigur că, chiar parlamentarii PNL și USR sunt cei care nu-și vor risca scaunele călduțe din Parlament. În plus, declanșarea alegerilor anticipate ține acum de Președintele Iohannis și cele șase partide din spatele domniei sale. O sa vedeți că i-au mințit ca de obicei pe români și că nu vor forța organizarea alegerilor anticipate".
Este pregătită organizația PSD Sibiu de alegeri anticipate?
Organizația PSD Sibiu este pregătită pentru orice bătălie electorală, însă așa cum v-am spus anterior scenariul alegerilor anticipate este o minciună a Președintelui Iohannis și a celor de la PNL și USR.
Ce șanse are Viorica Dăncilă să ajungă în turul doi al alegerilor prezidențiale?
După ce românii vor retrăi perioada guvernului PDL, atunci când le-au fost tăiate salariile și pensiile, sau experiența cu guvernul Cioloș, cu siguranță candidatul PSD, Viorica Dăncilă, va câștiga alegerile prezidențiale.
Vă dați demisia din funcție dacă PSD Sibiu nu obține minim 20% la alegerile prezidențiale?
Suntem pregătiți să facem campanie electorală și să comunicăm cât mai clar oamenilor de ce este bine să aleagă candidatul PSD la alegerile prezidențiale. Nu este vorba despre funcții în partid, ci despre o echipă care are în componență și trei parlamentari care au responsabilități pe zonele pe care le administrează, o echipă care va munci în această campanie electorală și care va avea un singur scop, câștigarea alegerilor și nimic mai mult.
Cum vedeți înscrierea în ALDE a fostului prefect, Adela Muntean și a fostului subprefect de Sibiu, Horațiu Marin?
Doi trădători! Erau demult cu armele și bagajele la Alde. Cine trădează o dată va trăda în continuare. Poate că am greșit că le-am acordat încredere, important este că am înțeles destul de repede cu ce fel de oameni avem de a face. Când ești într-o echipă, ești și la bine și la greu. Ei au vânat doar funcții, iar în momentul în care nu le-au mai avut, în loc să vină să muncească alături de toți colegii din partid au preferat să fugă la alții pentru niște avantaje personale. ALDE Sibiu a mai luat, la un moment dat, un om de la noi pe care l-a momit cu o funcție în aparatul guvernamental, un om care a părăsit, însă, ALDE imediat ce și-a pierdut funcția oferită cadou. Dacă politica ALDE Sibiu înseamnă își excludă membrii aleși, consilierii locali și primarii și să racoleze trădătorii din alte partide veniți pentru avantaje de moment, ce aș mai putea să le mai urez decât succes in direcția asta?!
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Partidului Social Democrat , PSD , Horațiu Marin , Ocna Sibiului , Turnul Sfatului , Bogdan Trif , Parlamentul României , alegeri , PNL , Uniunea Europeană Guvernului P , Ministerul Turismului , Ovidiu Sitterli , voturi , Guvernului Dăncilă , Preşedintele Iohannis , Adelei Muntean , Viorica Dancilă , Pentru Sibiu , Ioan Sitterli , Judecătoria Sălişte , Căderea Guvernului , Președintelui Iohannis , tradatori , Adela Muntean
Vizualizari: 4287
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Iliescu
Acum 4 ore
Troll.E.Buzu
Acum 4 ore
Lutte
Acum 4 ore
Pastor Marginas
Acum 5 ore
Emil