Joi,
03.12.2020
Parțial Noros
Acum
1°C

Actrița Tamara Buciuceanu a murit. „Doamna comediei româneşti“ avea 90 de ani

15 Octombrie 2019 18:20

Actrița Tamara Buciuceanu a murit. „Doamna comediei româneşti“ avea 90 de ani

Considerată una dintre marile actrițe ale teatrului românesc, cu o carieră de peste 65 de ani, Tamara Buciuceanu-Botez s-a stins astăzi la Spitalulu Elias din București. Avea 90 de ani. Tamara Buciuceanu a fost internată pe fondul unor probleme cardiace la începutul lunii octombrie, iar în ultimele zile starea sa de sănătate se agravase.

Decesul a fost confirmat cu puțin timp în urmă de adminsitrația spitalului pentru Mediafax.

Tamara Buciuceanu Botez a fost reprezentanta generației de aur a teatrului și cinematografiei românești.  S-a născut pe data de 10 august 1929 în Bender, Regatul României (Tighina este denumirea românească a orașului, oraș aflat în stânga Nistrului).

A jucat pe scenele marilor teatre din București precum: Giulești, Bulandra, Național, Teatrul de comedie etc. A interpretat-o pe Coana Chirița pe scena Teatrului Național din Iași.

A avut roluri importante în teatru în piese precum "Coana Chirița", "Romeo și Julieta la început de noiembrie", "Scaunele", "Cumetrele", "Doctor fără voie", "Nepotul", "Așteptând la arlechin", "Domnișoara Nastasia", "Mamouret" etc. Cartea de vizită a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa "Dimineață pierdută" după Gabriela Adameșteanu. De asemenea Tamara Buciuceanu a făcut o cariera impresionantă și în Televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion. TVR Media a lansat în 2006 DVD-ul "Tamara Buciuceanu" ce cuprinde o selecție din aparițiile sale memorabile în programele de divertisment ale Televiziunii Române. Personajul său emblematic a fost profesoara Isoscel din seria „Liceenii“. A mai apărut în filme precum „Nunta mută“ a lui Horaţiu Mălăele şi „Toată lumea din familia noastră“ al lui Radu Jude.

În data de 23 octombrie 2014, într-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia a primit din partea Casei Regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a regelui Mihai I al României, decorație înmânată de principesa moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române.

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor
Telefon:
0757201737

Comentarii

1 comentarii

Muc the little

Acum 1 an

Dumnezeu sa o odihneasca! O mare doamna si o actrita de prim rang! Va trai vesnic prin rolurile jucate!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus