Marţi,
20.05.2025
Innorat
Acum
17°C

Muzeul ASTRA premiat la Salonul Național de Restaurare

Muzeul ASTRA premiat la Salonul Național de Restaurare

Muzeul ASTRA a fost premiat în cadrul Galei Restaurării Românești – „Salonul Național de Restaurare”. Evenimentul a fost organizat la Craiova de către Muzeul Olteniei Craiova. Marius Vasile Iuga și Valentin Dumitrache au adus în Sibiu două Premii de excelență pentru restaurare.

În cadrul Secțiunii de ceramică – marmură, Marius Vasile Iuga, a fost premiat cu Premiul de excelență pentru restaurarea ceramică a piesei „Cană”. Obiectul este datat din 1781, piesă din colecția Muzeului ASTRA.

Valentin Dumitrache a fost distins în cadrul Secțiunii lemn – lemn policrom cu Premiul de excelență pentru restaurarea piesei „Laviță săsească”. Piesa este din anul 1884 și face parte din colecția muzeului. Obiectul a fost restaurat sub coordonarea lui Valeriu Olaru, cercetător științific și expert restaurator lemn – lemn policrom.

În cadrul Salonului Național de Restaurare, Muzeul ASTRA s-a prezentat cu „Cojocel” din secolul XIX, restaurat de Camelia Ioana Clej, „Față de pernă”, de la începutul secolului XX, restaurat de Ioana Raluca Mirițoiu, precum și „Curea de fecior” din a doua jumătate a secolului XX, făcut de expertul restaurator Ana-Maria Nicolae. A participat și restauratorul Șerban – Constantin Lazăr cu „Ghiozdan” din 1925 – 1945, „Ripidă” – obiect de cult, a doua jumătate a secolului XIX restaurat de Emanuela Timișescu, „Patru scene cu sfinți” – icoană pe lemn, sfârșit de secol XVIII-început de secol XIX al expertului restaurator Anamaria Rotaru și „Maica Domnului alăptând”, icoană pe sticlă din a doua jumătate a secolului XIX de restauratorul Florin-Marian Păun.

La Salonul Național de Restaurare au participat 30 de muzee, universități și firme de restaurare.

Sursa foto principal: Muzeul ASTRA - Facebook

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Denisa Laicauf

de Denisa Laicauf

Denisa Laicauf Reporter 0744196362

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus